C***** L***** A******* L* C*** A** B***** B*****
ReclamantU** P*****
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta CERCEL LIOARA ANTONELA, în contradictoriu cu pârâta U.A.T. PANCIU, având ca obiect acţiune în constatare, ca fiind întemeiată. Constată că reclamanta are în patrimoniul său un drept de proprietate şi asupra suprafeţei de 578 m.p. teren extravilan, arabil, curţi construcţii situat în oraşul Panciu, cartier Neicu, judeţul Vrancea, T. 2 şi T. 9, p.c. 109-112, respectiv 68/13, cu vecinii: drum exploatere, Titirez Petru, strada Răscoala din 1907 şi Robu Maria, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză de expert inginer Pătraşcu Ovidiu. În temeiul art. 771 al.6 din Codul Fiscal şi art. 54 din Legea 7/1996 prezenta sentinţă se va comunica organului fiscal A.F.P.Panciu şi Biroului de Carte Funciară Panciu. Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la registratura Judecătoriei Panciu. Pronunţată în şedinţă publică azi: 9.03.2017.
Hotarare 246/2017 din 09.03.2017Amână pronunţarea la :9.03.2017, pentru a se depune concluzii scrise. Pronunţată în şedinţă publică, azi 2.03.2017 .
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2017Termen acordat în vederea audierii martorilor şi pentru lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 02.02.2017Termen acordat pentru când se va reveni cu adresă către U** P***** să înainteze relaţiile solicitate.
Incheiere de sedinta din 19.01.2017Termen acordat la data de 19.01.2017 în vederea administrării probelor.
Incheiere de sedinta din 17.11.2016