D***** P******** (****** R*****
PetentC******* N******** D* A********* Ş* D****** N******** D** R****** S* – C****** D* S***** T****** R****** Ş* I********** –*******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de către petenta D***** P******** (****** R*****, cu (domiciliul), în contradictoriu cu intimatul Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA–Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică Cestrin, cu (sediul). Modifică procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria R16 nr. 0506446/12.10.2016 în sensul înlocuirii sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 130 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei mai sus menţionat cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă acestuia respectarea pe viitor a dispoziţiilor legale. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Târgu Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 7 aprilie 2017.
Hotarare 1799/2017 din 07.04.2017Amână pronunţarea pentru data de 07.04.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2017