P******** D* P* L**** J********** D****** T**** S******
PetentV******* S******
IntimatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Tr.Severin privind pe intimatul-cetătean italian, V******* S******. Dispune desfiinţarea totală a talonului de inspecţie tehnică periodică bulgăresc cu nr. 352259, emis la data de 19.11.2015 pentru autoturismul marca Toyota, înmatriculat în Bulgaria, cu nr. OB 2347 BB. Dispune traducerea prezentei încheieri din limba română în limba italiană, cheltuielile urmând a fi avansate de Ministerul Justiţiei, prin Tribunalul Mehedinţi – Serviciul Contabilitate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu contestaţie motivată în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată azi, 24.03.2017, în şedinţă publică, la sediul Judecătoriei Dr.Tr.Severin.
Incheiere finala dezinvestire 11/2017 din 24.03.2017în vederea îndeplinirii procedurii de citare amână cauza şi acordă termen la data de 24.03.2017 pentru când se citează intimatul atât la adresa de domiciliu cât şi prin afşare la sediul instanţei.
Incheiere camera preliminara din 01.02.2017în vederea respectării termenului de prev. de art. 549 ind. 1 Cpp, amână cauza şi acordă termen la data de 01.02.2017 pentru când se citează intimatul.
Incheiere camera preliminara din 21.12.2016