M**** A*****
ReclamantM**** I******
ReclamantC*** C**** O*****
PârâtC*** A*** R*****
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale active. Admite acţiunea civilă formulată de reclamanţii M**** A***** şi M**** I******, în contradictoriul cu pârâţii C*** C**** O***** şi C*** A*** R*****, şi în consecinţă: Obligă pârâţii ca în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri să aducă la starea iniţială accesul la pod (pasarela) ce a existat între corpurile de clădire A şi B, prin care se realiza trecerea din coridorul suspendat al copului B la podul corpului A, precum şi casa scării corpului B, în sensul demontării centralei termice individuale, în caz contrar autorizează reclamanţii să efectueze aceste lucrări pe cheltuia pârâţilor. Obligă pârâţii să permită reclamanţilor accesul la podul corpului A de clădire, prin casa scării corpului B şi coridorul suspendat. Obligă pârâţii să achite reclamanţilor cheltuieli de judecată de 3.560 lei. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Arad. Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 aprilie 2017.
Hotarare 1789/2017 din 05.04.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 05.04.2017, pentru a se da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2017T:22.03.2017- Pentru studiul raportului de expertiză şi pentru a se face dovada achitării de către reclamanţi a diferenţei onorariu expert.
Incheiere de sedinta din 01.03.2017T:01.03.2017-Pentru efectuarea expertizei.
Incheiere de sedinta din 25.01.2017T:25.01.2017-Pentru efectuatea expertizei în construcţii precum şi pentru a face dovada achitării onorariului provizoriu al expertului în sumă de 1500 lei.
Incheiere de sedinta din 07.12.2016T:07.12.2016-Pentru interogatoriul reclamanţilor şi pentru a da posibilitatea reclamanţilor de a formula obiectivele în scris la expertiza în construcţii.
Incheiere de sedinta din 16.11.2016