M**** M****
InculpatP******** D* P* L**** J********** M****
IntimatÎn baza art. 396 al. 2 din C.pr.pen. rap. la art.285 al.l C.pen. cu aplic. art. 396 al. 10 din C.pr.pen. condamnă pe inculpatul M**** M**** la o pedeapsă de 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „evadare”(faptă din 02.03.2016). În baza art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, calculată potrivit art. 68 alin. 1 lit. c C.pen.. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza dispoziţiilor art. 274 alin. 1, raportat la art. 272 Cod de procedură penală şi Protocolul încheiat între Ministerul Justiţiei şi UNBR, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpar, av. Şerban Petre - în cuantum de 260 lei, va fi plătit către Baroul de Avocaţi Prahova, din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând a rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, care se va depune la Judecătoria Mizil, potrivit art. 409-410 Cod procedură penală Pronunţată în şedinţa publică de la 27.03.2017
Hotarare 117/2017 din 27.03.2017Amână pronunţarea la data de 27.03.2017. Pronunţată în şedinţa publică din 13.03.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.03.2017În temeiul art.395 C.pr.pen. repune cauza pe rol în faza cercetării judecătoreşti pentru noi lămuriri. Stabileşte termen la data de 13.03.2017 când se citează părţile, în vederea discutării schimbării încadrării juridice. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.02.2017
Incheiere de sedinta din 27.02.2017Amână pronunţarea la data de 27.02.2017. Pronunţată în şedinţa publică din 13.02.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.02.2017ÎN VEDEREA COMUNICĂRII CAZIERULUI JUDICIAR
Incheiere de sedinta din 30.01.2017în vederea obţinerii copieie fişei de cazier judiciar a inculpatului, actualizat.
Incheiere de sedinta din 05.12.2016lipsă de procedură
Incheiere de sedinta din 14.11.2016în vederea angajării unui apărător
Incheiere de sedinta din 10.10.2016