N*** T****
PetentI************ D* P****** J******* M****
IntimatN*** T****
PetentI***** M**** P*** R*********** L****
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul N*** T****, în contradictoriu cu intimatul IPJ Mureş, prin reprezentant legal, ca neîntemeiată. Menţine procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, seria PMSX, nr. 0083237, din data de 20.03.2016, ca legal şi temeinic întocmit. Respinge cererea intimatului de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în 30 de zile de la data comunicării. În caz de exercitare a căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Sighişoara. Pronunţată, azi, 19.10.2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1203/2016 din 19.10.2016Acordă termen la data de 19 octombrie 2016 , când are termen de judecată şi dosarul cu nr. 860/308/2016 , privind acelaşi petent şi acelaşi proces verbal , şi în care a fost invocată excepţia de litispendenţă faţă de prezentul dosar. Dispune recitarea petentului. Intimatul are termen în cunoştinţă .
Incheiere de sedinta din 28.09.2016