R*** F***** G******* A*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1 C.proc.pen. cu aplicarea art. 38 alin.1 şi 2 Cod penal, stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului RADU FLORIN-GHEORGHE-ADRIAN pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin.1 C.pen. În temeiul art. 89 Cod penal dispune anularea amânării aplicării pedepsei de 10 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 157/10.11.2016 pronunţată în dosarul nr. 750/191/2016 al Judecătoriei Blaj, definitivă prin neapelare la data de 19.12.2016. În temeiul art. 89 alin.1 Cod penal cu aplicare art. 38, art.39 alin.1 lit.b Cod penal contopeşte pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă un spor de 3 luni şi 12 zile (1/3 din 10 luni- totalul celorlalte pedepse) urmând ca în final inculpatul RADU FLORIN-GHEORGHE-ADRIAN să execute pedeapsa de 1 an 3 luni şi 12 zile închisoare. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani. Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. f) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria Blaj pe o perioadă de 80 de zile. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 96 şi art. 97 C.pen. În temeiul art. 272 Cpp, art. 274 alin. 1 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.06.2017.
Hotarare 54/2017 din 07.06.2017amână pronunţarea la data de 07.06.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.05.2017amână cauza la data de 23.05.2017 în vederea continuării administrării probatoriului testimonial şi pentru obţinerea fişei de cazier judiciar a inculpatului, actualizată.
Incheiere de sedinta din 25.04.2017amână cauza la data de 25.04.2017 în vederea administrării probatoriului testimonial şi pentru obţinerea fişei de cazier judiciar a inculpatului, actualizată.
Incheiere de sedinta din 28.03.2017Faţîă de lipsa nejustificată a inculpatului, amână cauza la data de 28.03.2017, pentru când va fi citat inculpatul la domiciliu şi cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 21.02.2017