M**** V*****
CondamnatAdmite sesizarea din oficiu: În temeiul art.278 C.pr.pen. dispune înlăturarea erorii strecurate în cuprinsul sentinţei penale nr.226/03.03.2016 pronunţată în dosar nr.1439/296/2016 al Judecătoriei Satu Mare, în sensul modificării aliniatului 4 din minută şi dispozitiv, respectiv va menţiona corect numele apărătorului din oficiu ca fiind Bura Cristina.
Incheiere indreptare eroare materiala din 11.03.2016În baza art.587 alin.1 CPP, raportat la art.59 alin.1 CP, raportat la art.6 CP, art.15 alin.2 din Constituţie, admite sesizarea Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Satu Mare privind pe condamnatul M**** V*****, deţinut în executarea pedepsei de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de legea prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale (Lg.241/2005) aplicată prin S.P. nr. 131/2013 a Tribunalului Satu Mare. Dispune punerea în libertate a condamnatului M**** V*****, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr.164/2014 a a Tribunalului Satu Mare, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor de art.61 CP. În baza art.275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art.272 alin.1 CPP., dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare sumei de 130 lei pe seama av.M**** V*****, conform delegaţiei nr.381/2016, pentru asistenţă juridică obligatorie depusă la dosar.
Hotarare 226/2016 din 03.03.2016