D******* M***** D****
CondamnatÎn baza art. 279 cu referire la art. 278 C.proc.pen., dispune înlăturarea omisiunii vădite strecurate în partea introductivă a sentinţei penale nr. 1815/6.12.2017 pronunţată în dosarul penal nr. 14441/231/2016 al Judecătoriei Focşani, astfel că vor mai fi inserate următoarele menţiuni: „Având în vedere că s-a efectuat traducerea documentelor comunicate de instanţa judiciară - Tribunalul Sonderberg - din limba daneză în limba română, văzând şi corespondenţa purtată cu traducătorul autorizat Iosif Ion Mihail, instanţa stabileşte, potrivit art. 7 din Legea nr. 178/1997, plata onorariului traducătorului autorizat, majorat cu 50% pentru traducerile dintr-o limbă rar folosită şi dublat pentru servicii prestate pe perioada sărbătorilor legale, aşa cum s-a menţionat şi în factura nr. 000451 emisă în data de 4.12.2017. Astfel, instanţa constată că s-a efectuat traducerea din limba daneză, limbă rară, în limba română a unui număr de 8,5 pagini, şi că traducerea a necesitat urgenţă, având în vedere că dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei din data de 25.10.2016, şi dispune potrivit Ordinului nr. 772/2009 privind stabilirea tarifelor pentru plata interpreţilor şi traducătorilor autorizaţi plata serviciilor de traducere, conform facturii fiscale înaintate de traducător autorizat Iosif Ion Mihail în valoare de 855,78 RON. Instanţa dispune înaintarea prezentei hotărâri către departamentul Financiar Contabil din cadrul Tribunalului Vrancea”. Prezenta încheiere face parte integrantă din partea introductivă a hotărârii. În baza art. 278 alin. 3 C.proc.pen., despre îndreptarea efectuată se va face menţiune şi la sfârşitul actului corectat. Cu drept de contestaţie o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.01.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 15.01.2018În baza art. 278 C.proc.pen., dispune din oficiu îndreptarea erorii materiale ?i înlăturarea omisiunii vădite strecurate în dispozitivul sentinţei penale nr. 1815/16.05.2017 a Judecătoriei Focşani, în sensul că se va menţiona numărul corect al mandatului de executare a pedepsei închisorii ce se va anula, respectiv nr. 89/16.05.2017 emis de Tribunalul Buzău. Astfel, alineatul 11 va avea următorul conţinut: „Dispune anularea formelor de executare a pedepsei închisorii (MEPÎ nr. 89/16.05.2017 emis de Tribunalul Buzău) şi emiterea unor noi forme de executare a pedepsei închisorii, în baza prezentei sentin?e”, în loc de „Dispune anularea formelor de executare a pedepsei închisorii (MEPÎ nr. 84/30.09.2016 emis de Judecătoria Buzău) şi emiterea unor noi forme de executare a pedepsei închisorii, în baza prezentei sentin?e”, cum din eroare se menţionase. Prezenta încheiere face parte integrantă din dispozitivul hotărârii. În baza art. 278 alin. 3 C.proc.pen., despre îndreptarea efectuată se va face menţiune şi la sfârşitul actului corectat. Cu drept de contestaţie o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.12.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 15.12.2017În baza art.585 alin.1 lit. a C.pr.pen., coroborat cu art 1401 din Legea 302/2004, actualizată, admite cererea de modificare a pedepsei formulată de petentul D******* M***** D****. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an 1 lună şi 386 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 72/26.01.2016 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 1103/30.09.2016 a Cur?ii de Apel Ploie?ti, în pedepsele componente, astfel: - 10 luni închisoare ?i 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev de prev. de art. 257 alin. 1 ?i 4 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. ?i art. 396 alin. 10 C.pr.pen. (fapta din data de 30.01.2015, comisă în dauna păr?ii vătămate Eftimie Coman); - 9 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. ?i art. 396 alin. 10 C.pr.pen. (fapta din data de 30.01.2015); În baza art 1401 alin. 2 ?i 4 din Legea 302/2004, actualizată, recunoa?te pe cale incidentală, în cadrul prezentului proces penal în curs, decizia de condamnare a petentului la pedeapsa de 40 zile închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt, pronun?ată în dosarul nr. K01-4148/2015 (nr. instan?ă) ?i nr. 3300-75211-01251-15 (nr. poli?ie) al Tribunalului Sonderberg din Danemarca, rămasă definitivă la data de 22.09.2015. Constată că cele două infracţiuni (a?a cum au fost arătate mai sus) la care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 72/26.01.2016 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 1103/30.09.2016 a Cur?ii de Apel Ploie?ti, sunt concurente cu infracţiunea pentru care acesta fost condamnat de autoritatea daneză prin decizia penală mai sus arătată. În temeiul art. 40 alin. 2 ?i 5 C.pen., raportat la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contopeşte pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse de 9 luni închisoare ?i 40 zile închisoare - aplicată de Tribunalului Sonderberg din Danemarca (respectiv 3 luni ?i 13 zile închisoare), rezultând o pedeapsă de 1 an 1 lună ?i 13 zile închisoare. Men?ine 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. ?i pedeapsa accesorie , prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. - aplicată prin sentinţa penală nr. 72/26.01.2016 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 1103/30.09.2016 a Cur?ii de Apel Ploie?ti . Men?ine 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. ?i pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. - aplicată prin sentin?a penală nr. 72/26.01.2016 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 1103/30.09.2016 a Cur?ii de Apel Ploie?ti . În temeiul art. 104 alin. 2, rap. la art. 43 alin. 1 şi 41 alin. 1 din Codul penal, men?ine revocarea liberării condi?ionate pentru restul de 386 zile rămase neexecutate din pedeapsa de 3 ani ?i 2 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 828 din 28.02.2012 pronunţată de Judecătoria Buzău, rest pe care îl adăugă la pedeapsa rezultantă de mai sus. Pedeapsa finală de executat în regim de detenţie de către petentul condamnat D******* M***** D**** este de 1 an 1 lună ?i 399 zile închisoare, la care se adaugă 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. ?i pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. – în baza art. 45 alin. 3 lit. a ?i alin. 5 C.pr.pen. În baza art. 45 alin. 4 C.pen., partea din pedeapsa complementară executată până la data prezentei sentin?e se scade din durata pedepsei complementare aplicată pe lângă pedeapsa rezultantă de mai sus. În baza art. 40 alin. 3 C. pen., deduce din pedeapsa de executat, durata re?inerii din data de 12.03.2015, perioada executată în Danemarca de la data de 25.08.2015 la data de 02.10.2015, perioada executată de la data de 30.09.2016 la zi. Dispune anularea formelor de executare a pedepsei închisorii (MEPÎ nr. 84/30.09.2016 emis de Judecătoria Buzău) şi emiterea unor noi forme de executare a pedepsei închisorii, în baza prezentei sentin?e. Onorariul apărătorului din oficiu (avocat Bo?tiog Viorel, cu delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 3154/08.12.2016 emisă de Baroul Vrancea), în cuantum de 130 de lei, va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 06.12.2017.
Hotarare 1815/2017 din 06.12.2017Termen de judecata acordat la data de 6.12.2017 avand in vedere necesitatea traducerii inscrisurilor comunicate la dosar.
Incheiere de sedinta din 15.11.2017Termen de judecata acordat la data de 15.11.2017 avand in vedere lipsa de procedura.
Incheiere de sedinta din 01.11.2017Amana judecarea cauzei pentru data de 1.11.2017 avand in vedere lipsa relatiilor solicitate.
Incheiere de sedinta din 04.10.2017Amana judecarea cauzei pentru data de 4.10.2017 avand in vedere lipsa relatiilor solicitate.
Incheiere de sedinta din 06.09.2017Având în vedere lipsa relaţiilor solicitate la termenul anterior
Incheiere de sedinta din 09.08.2017Având în vedere lipsa relaţiilor amână cauza la data de 09.08.2017
Incheiere de sedinta din 28.06.2017Termen de judecata acordat la data de 28.06.2017 pentru a se emite adresa catre autoritatea judiciara competenta din Danemarca.
Incheiere de sedinta din 31.05.2017Amana judecarea cauzei pentru data de 31.05.2017 avand in vedere lipsa relatiilor solicitate.
Incheiere de sedinta din 03.05.2017Amana judecarea cauzei pentru data de 3.05.2017 avand in vedere lipsa relatiilor solicitate.
Incheiere de sedinta din 05.04.2017Amana judecarea cauzei pentru data de 5.04.2017 pentru a se emite adrese către Biroul Sirene şi către Penitenciarul Focşani.
Incheiere de sedinta din 08.03.2017Amana judecarea cauzei pentru data de 8.03.2017 pentru a se administra probatoriul incuviintat.
Incheiere de sedinta din 01.02.2017Termen de judecată acordat la data de 1.02.2017 ora 11.00 faţă de viciul de procedură cu petentul
Incheiere de sedinta din 14.12.2016