S********* N******** D* T******** G*** N******* T******* S*
ReclamantU***** M********* T**** M**** P*** P*****
PârâtP******* M*********** T**** M****
PârâtS* M******* M**** S**
PârâtAdmite acţiunea civilă privind cererea formulată de reclamanta S. N. de T. G. N. T. SA. Mediaş în contradictoriu cu pârâta M. M. SRL. Târgu Mureş. Obligă pe pârâtă la desfiinţarea construcţiei realizate în zona de siguranţă a conductei de transport gaze naturale ? 20 Ernei – CIC. Târgu Mureş, pe terenul situat administrativ în T. M., str. B., nr. ., jud. M., constând în hală – magazie materiale, proprietatea pârâtei. Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 20 lei reprezentând taxa judiciară de timbru şi în sumă de 10.151 lei cu titlu de onorarii experţi achi-tate în cauză. Respinge cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta UAT M. T. M. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Târgu Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 10 iulie 2019.
Hotarare 2811/2019 din 10.07.2019Amână pronunţarea la data de 10.07.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.06.2019Amână pronunţarea pentru data de 24.06.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2019Amână cauza
Incheiere de sedinta din 19.04.2019amână cauza la data de 19.04.2019, pentru achitare diefernta onorariu expert de către reclamant şi pentru dezbaterea fondului cauzei
Incheiere de sedinta din 22.03.2019amână cauza la data de 22.03.2019, admite cererea formulate de reclamant
Incheiere de sedinta din 23.01.2019amână cauza la data de 23.01.2019 pentru depunerea raport de expertiza
Incheiere de sedinta din 07.11.2018amână cauza la data de 07.11.2018, pentru comunicare raport de expertiză si depunerea de eventuale obiectiuni la raport
Incheiere de sedinta din 19.09.2018Preschimbă termenul de judecată stabilit iniţial pentru data de 12.09.2018 la data de 19.09.2018.
Incheiere de sedinta din 11.07.2018Se revine cu adresa la expert pentru a întocmi ?i a depune lucrarea de expertiză, cu mentiunea că dacă la termenul urmator nu va fi depusa lucrarea, instanta va aplica amenda în cuantum maxim.
Incheiere de sedinta din 06.06.2018Având în vedere că nici pentru acest termen, d-na expert Zajzon nu a depus la dosar completarea la expertiza, dispune amendarea expertului cu suma de 300 lei. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare pentru expert. Se revine cu adresa la expert pentru a întocmi ?i a depune lucrarea de expertiză, cu men?iunea că dacă la termenul urmator nu va fi depusa lucrarea, instan?a va aplica amenda în cuantum maxim. Emiterea unei adrese către Biroul Local de Expertize Tehnice si contabile Mures cu solicitarea de a ne comunica dacă sunt motive obiective care o impiedică pe doamna expert să efectueaze completarea de expertiză dispusă de catre instan?ă în cauza. In condi?iile în care nu exista un astfel de motiv. Se solicita sprijinul BLE in vederea efectuarii lucrarii.
Incheiere de sedinta din 18.04.2018Pentru a se reveni cu adresa catre doamna expert pentru a finaliza si apoi a depune la dosar raportul de expertiza incuviintat in cauza.
Incheiere de sedinta din 14.02.2018Amână cauza în vederea comunicării 14.02.2018, interval orar 09:00-11:00.
Incheiere de sedinta din 13.12.2017Se va acorda un nou termen pentru efectuarea rapoartelor de expertiza, se revine cu adresa la experti cu men?iunea ca termenul propus de experti a fost depasit, astfel ca daca nu se va depune lucrarea cu 10 zile inaintea termenului de judecata, instan?a va aplica amendă judiciară. Se men?ine în sarcina păr?ilor obliga?ia de a urmări depunerea lucrării ?i de a solicita eliberarea unui exemplar, cu men?iunea că dacă se a respecta termenul de depunere a lucrării de către expert, instan?a nu va acorda termen pentru studiu
Incheiere de sedinta din 25.10.2017Emiterea unei adrese către d-na. expert Vasile Marcela Maria, conţinând obiectivele care au fost încuviinţate cuprinse în încheierea de şedinţă din data de 19 iulie 2017 şi i se va solicita acesteia să procedeze la efectuarea expertizei conform obiectivelor încuviinţate şi să depună raportul de expertiză, la dosarul cauzei, cu 10 zile înainte de termenul de judecată care va fi stabilit. De asemenea, în adresă se va menţiona că reclamanta a efectuat plata onorariului provizoriu în cuantum de 4.000 lei, astfel cum a fost stabilit în sarcina acesteia de către instanţă. Emiterea unei adrese către d-na. expert Zajzon Hajnal Ilona, conţinând obiectivele care au fost încuviinţate cuprinse în încheierea de şedinţă din data de 19 iulie 2017 şi i se va solicita acesteia să procedeze la efectuarea expertizei conform obiectivelor încuviinţate şi să depună raportul de expertiză, la dosarul cauzei, cu 10 zile înainte de termenul de judecată care va fi stabilit. De asemenea, în adresă se va menţiona că reclamanta a efectuat plata onorariului provizoriu în cuantum de 4.000 lei, astfel cum a fost stabilit în sarcina acesteia de către instanţă. Emiterea unei adrese către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile din cadrul Tribunalului Mureş, care va fi încunoştinţat despre împrejurarea că a fost numită expert în cauză d-na. Zajzon Hajnal Ilona, în specialitatea construcţii civile şi industriale, şi că reclamanta a făcut dovada achitării onorariului provizoriu în cuantum de 4.000 lei, astfel cum a fost stabilit în sarcina acesteia de către instanţă. Emiterea unei adrese către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile din cadrul Tribunalului Sibiu, care va fi încunoştinţat despre împrejurarea că a fost numită expert în cauză d-na. Vasile Marcela Maria, în specialitatea petrol şi gaze naturale, şi că reclamanta a făcut dovada achitării onorariului provizoriu în cuantum de 4.000 lei, astfel cum a fost stabilit în sarcina acesteia de către instanţă. Pune în vedere părţilor să urmărească depunerea rapoartelor de expertiză şi, în situaţia în care acestea vor fi depuse, la dosarul cauzei, cu 10 zile înainte de termenul de judecată stabilit, să solicite eliberarea unui exemplar în vederea studierii, instanţa neacordând un termen de judecată pentru studierea raportului de expertiză şi formularea de eventuale obiecţiuni. Menţine termenul în cunoştinţă acordat reclamantei şi pârâtei S.C. Macarale Mureş S.R.L., prin reprezentanţi convenţionali, prin raportare la prevederile art. 229 Cod Procedură Civilă. Acordă un nou termen de judecată un nou termen de judecată în vederea efectuării expertizelor încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 26.07.2017Pentru expertiza în specialitatea petrol şi gaze naturale încuviinţează următoarele obiective: 1. Să stabilească expertul dacă construcţia se află în zona de siguranţă a conductei de transport gaze naturale Ernei-CIC Tîrgu Mureş, 2. Să stabilească expertul care sunt condiţiile de amplasare a unui imobil cu destinaţia celui aparţinând S.C. Macarale Mureş S.R.L. faţă de conducta transport gaze naturale Ernei-CIC Tîrgu Mureş. Stabileşte onorariul provizoriu al expertului la suma de 4.000 lei. În ceea ce priveşte cheltuielile adiacente constând în diurnă şi cheltuieli de transport, solicită d-nei. expert ca, la finalizarea lucrării de expertiză să depună un decont atât pentru onorariu, cât şi pentru cheltuielile de deplasare şi diurnă. De asemenea, stabileşte în sarcina reclamantei obligaţia ca, până la termenul de judecată stabilit pentru data de 26.07.2017, să facă dovada achitării onorariului provizoriu al d-nei. expert Vasile Marcela, sub sancţiunea decăderii din probă. Pentru expertiza în construcţii încuviinţează următoarele obiective: 1. Identificarea construcţiei aparţinând pârâtei; 2. Clasificarea construcţiei ca fiind provizorie/uşoară/sau definitivă şi stabilirea anului construirii; 3. Să stabilească expertul dacă este o construcţie nouă sau este o adăugire/reparaţie/extindere a unei construcţii mai vechi (existente); 4. Să stabilească expertul dacă este necesară obţinerea autorizaţiei de construire pentru clădirea edificată. 5. Să stabilească expertul dacă există sau au existat alte construcţii în aceeaşi zonă, la distanţă similară sau aproximativă de traseul conductei de gaz. Identificarea, descrierea acestora şi dacă aceste construcţii au existat înaintea intrării în posesia pârâtei. Stabileşte onorariul provizoriu al expertului la suma de 4.000 lei. De asemenea, instanţa stabileşte în sarcina reclamantei obligaţia ca, până la termenul de judecată stabilit pentru data de 26.07.2017, să facă dovada achitării onorariului provizoriu al d-nei. expert Zajzon Hajnal Ilona, sub sancţiunea decăderii din probă. Menţine termenul în cunoştinţă acordat părţilor. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 19 iulie 2017.
Incheiere de sedinta din 19.07.2017Numeşte expert în prezenta cauză, pentru efectuarea expertizei în specialitatea petrol şi gaze naturale, pe d-na. Vasile Marcela-Maria din Sibiu. Stabileşte termen intermediar în camera de consiliu pentru data de 19.07.2017, ora 08:30, pentru stabilirea obiectivelor, a costului estimativ al expertizei şi a termenului de efectuare a lucrării. Instanţa dispune efectuarea unei adrese către d-na. expert Vasile Marcela-Maria căreia i se va aduce la cunoştinţă faptul că a fost desemnată expert în prezenta cauză având ca obiect desfiinţarea unei construcţii din zona de siguranţă a unei conducte de transport gaze sau devierea conductei de gaz. Se vor comunica d-nei. expert obiectivele propuse de către reclamantă, care au fost depuse la acest termen de judecată. De asemenea, se va aduce la cunoştinţă d-nei. expert că a fost stabilit termen intermediar în camera de consiliu în data de 19.07.2017, ora 08:30, în vederea audierii sale pentru stabilirea obiectivelor, a onorariului provizoriu şi a termenului necesar pentru efectuarea expertizei. Totodată, se va aduce la cunoştinţă d-nei. expert că poate să răspundă şi în scris cerinţelor instanţei, respectiv, cu privire la costul estimativ al lucrării, durata de efectuare a expertizei, precum şi cu privire la punctul său de vedere referitor la obiectivele propuse, cu solicitarea de a reformula aceste obiective sau de a propune alte obiective dacă consideră necesar, pentru atingerea scopului pentru care expertiza a fost încuviinţată, până la termenul de judecată acordat în vederea audierii sale, nefiind necesară prezenţa sa. Numeşte expert în cauză, pentru efectuarea expertizei în construcţii, în mod aleatoriu, pe dna. Zajzon Hajnal Ilona. Instanţa dispune efectuarea unei adrese către d-na. expert Zajzon Hajnal Ilona căreia i se va aduce la cunoştinţă faptul că a fost desemnată expert în prezenta cauză având ca obiect desfiinţarea unei construcţii din zona de siguranţă a unei conducte de transport gaze sau devierea conductei de gaz. Se vor comunica d-nei. expert obiectivele propuse de către reclamantă, care au fost depuse la acest termen de judecată. De asemenea, se va aduce la cunoştinţă d-nei. expert că a fost stabilit termen intermediar în camera de consiliu în data de 19.07.2017, ora 08:30, în vederea audierii sale pentru stabilirea obiectivelor, a onorariului provizoriu şi a termenului necesar pentru efectuarea expertizei. Totodată, se va aduce la cunoştinţă d-nei. expert că poate să răspundă şi în scris cerinţelor instanţei, respectiv, cu privire la costul estimativ al lucrării, durata de efectuare a expertizei, precum şi cu privire la punctul său de vedere referitor la obiectivele propuse, cu solicitarea de a reformula aceste obiective sau de a propune alte obiective dacă consideră necesar, pentru atingerea scopului pentru care expertiza a fost încuviinţată, până la termenul de judecată acordat în vederea audierii sale, nefiind necesară prezenţa sa. Prorogă stabilirea obiectivelor şi a onorariului provizoriu expert pentru termenul de judecată intermediar stabilit în camera de consiliu. Menţine termenul în cunoştinţă acordat reclamantei şi pârâtei S.C. Macarale Mureş S.R.L., prin reprezentanţi convenţionali, prin raportare la prevederile art. 229 Cod Procedură Civilă. Acordă un nou termen de judecată un nou termen de judecată în vederea efectuării expertizelor încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 14.06.2017Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei. Respinge excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea acţiunii. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. Macarale Mureş S.R.L.. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Tîrgu Mureş şi a Primarului Municipiului Tîrgu Mureş. Respinge excepţia lipsei de obiect. Admite excepţia inadmisibilităţii invocării pe cale de excepţie a nulităţii procesului verbal de contravenţie. Încuviinţează, pentru ambele părţi, proba cu înscrisurile care au fost depuse la dosarul cauzei. Încuviinţează, pentru reclamantă, proba testimonială cu martorii Roman Mircea şi Bogdan Florian, şi pentru pârâta S.C. Macarale Mureş S.R.L., proba testimonială cu martorii Moldovan George şi Bucur Petru, pentru a se dovedi construcţiile existente anterior anului 2015 şi ce construcţii au fost edificate după acest moment de către pârâtă, teză probatorie comună pentru martorii încuviinţaţi acestor părţi. Încuviinţează, pentru reclamantă, proba cu expertiza în construcţii, pentru a se identifica construcţia aparţinând pârâtei, pentru a se stabili ce fel de construcţie este, respectiv, construcţie provizorie, uşoară sau definitivă, pentru a se identifica anul edificării sale, dacă este o construcţie autorizată, dacă această construcţie este edificată pe etape, respectiv, au existat adăugiri, extinderi la o construcţie iniţială, sau dacă au fost efectuate doar reparaţii la o construcţie veche, dacă pentru construcţiile noi identificate era necesar dau nu obţinerea autorizaţiei de construcţie. Încuviinţează, pentru reclamantă, proba cu expertiza în specialitatea petrol şi gaze, subspecialitatea transport de gaze naturale, pentru a se verifica dacă construcţia pârâtei este amplasată în zona de siguranţă a conductei de transport gaze naturale Ernei-CIC Tîrgu Mureş, pentru a determina amplasamentul pe care ar putea să fie deviată conducta astfel încât construcţia să nu mai intre în aria zonei de siguranţă a conductei de gaz. Citarea, pentru următorul termen de judecată, a martorilor Roman Mircea şi Bogdan Florian, încuviinţaţi pentru reclamantă, la adresele indicate la filele 7 şi 90 dosar, şi a martorilor Moldovan George şi Bucur Petru, încuviinţaţi pentru pârâta S.C. Macarale Mureş S.R.L., la adresele indicate la fila 57 dosar. Prorogă, pentru următorul termen de judecată, numirea experţilor pentru ambele expertize şi stabileşte în sarcina părţilor obligaţia ca, până la următorul termen de judecată, să depună, la dosarul cauzei, obiectivele pentru ambele expertize, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru comunicare, inclusiv cu experţii. Efectuarea unei adrese către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile din cadrul Tribunalului Mureş cu solicitarea de a comunica lista experţilor în specialitatea petrol şi gaze, subspecialitatea transport de gaze naturale, din judeţul Mureş sau din judeţele limitrofe. Acordă termen în cunoştinţă reclamantei şi pârâtei S.C. Macarale Mureş S.R.L., prin reprezentanţi convenţionali, prin raportare la prevederile art. 229 Cod Procedură Civilă. Pârâţii Municipiul Tîrgu Mureş şi Primarul Municipiului Tîrgu Mureş vor rămâne în citativ pentru a li se comunica hotărârea care va fi pronunţată în cauză, dar nu vor mai fi citaţi pe parcursul desfăşurării procesului. Acordă un nou termen de judecată pentru administrarea probei testimoniale cu martorii încuviinţaţi la acest termen de judecată, numirea experţilor şi depunerea, de către părţi, a obiectivelor pentru expertiza în construcţii şi expertiza în specialitatea petrol şi gaze, subspecialitatea transport de gaze naturale, încuviinţate la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 10.05.2017