S*** G*****
IntimatÎn baza art. 107 al. 1 raportat la art. 103 alin. 5 şi 6 din Legea nr. 302/2004 republicată, admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. În baza art.103 alin. 6 din Legea 302/2004 dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 13.09.2016 în dosarul nr. 36 Js 537/16 de către Procuratura Műnchen II, Germania, pe numele persoanei solicitate S*** G*****, precum şi predarea acesteia către autorităţile judiciare din Germania şi pentru faptele care fac obiectul mandatului european de arestare mai sus menţionat. În baza art.103 alin.3 din Legea 302/2004, constată că persoana solicitată a consimţit la predarea sa către organele judiciare din Germania şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii. În baza art. 97 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune respectarea condiţiei ca în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, de către autorităţile din Germania, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 8 lit. b din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocatului pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală şi cooperare judiciară internaţională în materie penală, dispune plata sumei de 420 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Timiş. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 21 septembrie 2016.
Hotarare 334/2016 din 21.09.2016