K***** G****
ContestatorS******** D* A******** J******* H*******
IntimatAdmite contestaţia reclamantului K***** G****, formulată în contradictoriu cu intimatul S******** D* A******** J******* H*******, în ceea ce priveşte lămurirea înţelesului şi întinderii titlului executoriu, în speţă, a Sentinţei civile nr. 1428 din 11 aprilie 2013, pronunţată de către Tribunalul Harghita în dosarul nr. 3001/96/2012 şi, în consecinţă: Lămureşte înţelesul şi întinderea alin. 3 al dispozitivului hotărârii mai sus enunţate, în sensul că, obligarea pârâţilor, în solidar, să calculeze şi să plătească pe seama reclamantului, începând cu data de 1 ianuarie 2010 şi până la 31 august 2012, diferenţa de salariu rezultată ca urmare a promovării acestuia în funcţie, avându-se în vedere, vechimea în muncă, vechimea în specialitate, precum şi celelalte elemente care stau la baza stabilirii salariului aferent funcţiei în care a fost promovat, se va face, ţinându-se cont de nivelul de majorare în sumă de 53 lei, comunicat de către S******** D* A******** J******* H*******, prin Adresa nr. 179, 180, 181, 182 din 05.03.2013. Admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei reclamantului, invocată de către intimată, în ceea ce priveşte anularea Adresei nr. 180 – 186 din 24.02.2016, emisă de S******** D* A******** J******* H*******, în dosarul E 5,6,7,8,11,12/2015 a Biroului Executorului Judecătoresc Moraru Aurelian şi, în consecinţă, respinge această solicitare a contestatorului ca fiind inadmisibilă. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Harghita. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.12.2016.
Hotarare 1755/2016 din 15.12.2016Având nevoie de timp pentru a delibera
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2016