D******* F******* M******
ReclamantM**** T**** C****** S*****
PârâtAdmite cererea formulată de petenta Mondo Trans Company SRL şi dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 231 din 14 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 1457/116/2016, în sensul că „..obligă intimata către contestatoare la plata despăgubirilor reprezentând echivalentul drepturilor salariale cuvenite..” şi nu „obligă pârâta către reclamantă la plata drepturilor salariale cuvenite” cum eronat s-a menţionat . Dispune îndreptarea erorii materiale pe ambele exemplare ale sentinţei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Călăraşi. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere indreptare eroare materiala din 13.03.2018Datorită condiţiilor meteo nefavorabile care nu au permis părţilor să se prezinte şi constituirea legală a completului de judecată având în vedere că unul dintre asistenţii judiciari lipseşte din aceleaşi motiv.
Incheiere de sedinta secreta din 27.02.2018Pentru lipsa dosarului de fond care se află înaintat la CAB
Incheiere de sedinta secretaPentru a se solicita de la CAB dosarul de fond.
Incheiere de sedinta secreta din 16.01.2018Admite în parte contestaţia formulată de reclamanta D******* F******* M****** în contradictoriu cu pârâta MONDO TRANS COMPANY SRL . Anulează în parte decizia nr. 187/15.09.2016 emisă de pârâtă, doar cu privire la sancţiunea aplicată. Dispune înlocuirea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului de muncă aplicată reclamantei prin decizia nr. 187/15.09.2016 cu sancţiunea avertismentului. Dispune reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior emiterii deciziei de concediere menţionată, cel de expeditor internaţional. Obligă pârâta către reclamantă la plata drepturilor salariale cuvenite de la data concedierii până la reintegrarea efectivă, indexate, majorate şi reactualizate, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta. Obligă pârâta la plata contribuţiilor datorate în calitate de angajator. Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Călăraşi. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 231/2017 din 14.03.2017Pentru a da posibilitatea pârâtei să depună concluzii scrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.03.2017Pentru administrarea probei cu martori şi înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 14.02.2017Acordat termen la cererea pârâtei pentru lipsă apărare.
Incheiere de sedinta din 10.01.2017