S**** I*****
InculpatM******* L******
InculpatF***** A*****
Parte civilăP******** F******** R****** I***** S*
Parte civilăI. În temeiul prevederilor art. 396 al. 1), 2) Cod de procedură penală condamnă pe inculpata Szoks Ildiko, , la pedeapsa de 700 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 al.1 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal ?i a art. 396 al. 10 Cod procedură penală. În baza art. 71 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 12 din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 Cod penal din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de un an, conform dispoziţiilor art. 82 alin. 2 Cod penal din 1969. În temeiul art. 71 alin. 4 Cod penal din 1969 constată că pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii este suspendată şi executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. II. În temeiul prevederilor art. 396 al. 1), 2) Cod de procedură penală condamnă pe inculpata M******* L******, la pedeapsa de 400 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 26 Cod penal din 1969, rap. la art. 290 al.1 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal ?i a art. 396 al. 10 Cod procedură penală. În baza art. 71 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 12 din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 Cod penal din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de un an, conform dispoziţiilor art. 82 alin. 2 Cod penal din 1969. În temeiul art. 71 alin. 4 Cod penal din 1969 constată că pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii este suspendată şi executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. III. În temeiul art. 397 alin.1 Cod procedură penală rap. la art. 20 alin.7 Cod procedură penală respinge ca inadmisibile ac?iunile civile formulate de către F***** A*****, şi fără forme legale în ?i de PROVIDENT FINANCIAL ROMÂNIA I.F.N. S.A., . În baza art. 25 alin. 3 Cod procedură penală, art. 404 alin. 1 Cod procedură penală dispune desfiin?area totală a înscrisurilor falsificate de către inculpata Szoks Ildiko, respectiv a cererii de creditare nr. M0904718 (f.57 d.u.p.) şi a contractului de credit nr. 508359998 din 15.11.2011. (f. 55-56, 78-79 d.u.p.). IV. În baza art. 274 al. (2) Cod procedură penală obligă pe inculpate la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat [200 lei pentru faza de urmărire penală şi 350 de lei pentru faza de cameră preliminară şi judecată], care vor fi suportate de acestea astfel: - inculpata Szoks Ildiko suma de 275 lei (din care suma de 100 lei pentru faza de urmărire penală şi suma de 175 lei pentru faza de cameră preliminară şi judecată); - inculpata M******* L****** suma de 275 lei (din care suma de 100 lei pentru faza de urmărire penală şi suma de 175 lei pentru faza de cameră preliminară şi judecată). Ia act că inculpata M******* L****** a fost asistată de avocat ales. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 26.06.2017.
Hotarare 678/2017 din 26.06.2017amână pronun?area la data de 26 iunie 2017;
Incheiere de sedinta din 20.06.2017Admite cererea de amânare a cauzei formulată de către apărătorul inculpatei M******* L******, av. ales Lăcătuş Vlad şi dispune acordarea unui nou termen de judecată pentru a da posibilitate acestuia să depună la dosarul cauzei înscrisuri în circumstanţiere. Acordă termen în cunoştinţă inculpatelor M******* L****** şi S**** I*****. Menţine termenul în cunoştinţă acordat persoanelor vătămate F***** A***** şi SC Provident Financial Romania I.F.N. SA.
Incheiere de sedinta din 16.05.2017- admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de inculpata M******* L****** pentru a acorda posibilitate inculpatei de a-şi angaja un avocat şi pentru a-şi pregăti apărarea; - dispune introducerea în sistemul ECRIS a adresei de domiciliul a inculpatei S**** I*****, acordă termen în cunoştinţă inculpatei M******* L******, - menţine termenul în cunoştinţa acordat inculpatei S**** I*****, persoanei vătămate F***** A***** şi persoanei vătămate SC Provident Financial Romania I.F.N SA.
Incheiere de sedinta din 25.04.2017- admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reprezentanta Ministerului Public şi dispune citarea inculpatei M******* L****** cu mandat de aducere de la adresa cunoscută şi indicată pentru comunicarea actelor de procedură, precum şi de la adresa de domiciliu indicată în cursul urmăririi penale, respectiv str. Aleea Săvineşti, nr. 16, ap. 27, jud. Mureş, - dispune introducerea în sistemul ECRIS a adresei de domiciliul a inculpatei M******* L******, respectiv str. Aleea Săvineşti, nr. 16, ap. 27, jud. Mureş, - dispune introducerea în sistemul ECRIS a adresei persoanei vătămate F***** A*****, respectiv mun. Tg Mures, str. Lămâiţei, nr. 23, ap. 20, jud. Mureş, - acordă termen în cunoştinţă inculpatei S**** I***** şi persoanelor vătămate F***** A***** şi SC Provident Financial Romania I.F.N SA.
Incheiere de sedinta din 21.03.2017