N***** A** M**** C*******
InculpatÎn temeiul art. 2151 alin. 1 C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. din 1968, art. 5 C. pen. din 2009 şi art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpata NISTOR ANA-MARIA-CRISTINA la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, în formă continuată. În temeiul art. 71 C. pen. din 1968, raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1968, interzice inculpatei, pe perioada executării pedepsei principale aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 861 C. pen. din 1968, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani, stabilit în condiţiile art. 862 alin. 1 C. pen. din 1968. În temeiul art. 863 alin. 1 C. pen. din 1968, pune în vedere inculpatei obligaţia ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la sediul Serviciului de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de consilierii de probaţiune; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 alin. 2 şi art. 83 C. pen. din 1968, privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al neîndeplinirii, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere. În baza art. 71 alin. 5 C. pen. din 1968, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite, prevăzute de art. 71 alin. 1 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1968, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. Ia act că persoana vătămată S.C. CINAR ROM PRESTIGE S.R.L. ( nu s-a constituit ca parte civilă. În baza art. 118 alin. 4 C. pen. din 1968, raportat la art. 118 alin. 1 lit. e C. pen. din 1968 confiscă de la inculpată suma de 39161,90 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor dobândite prin săvârşirea infracţiunii. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 1400 lei. În temeiul art. 272 alin. 2 şi art. 274 alin. 1 C. proc. pen. onorariul parţial cuvenit avocatului din oficiu al inculpatului în cuantum de 390 lei, va fi acoperit din bugetul Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, pentru procuror, persoana vătămată şi inculpată. Pronunţată în şedinţa publică din 18.01.2017.
Hotarare 25/2017 din 18.01.2017Amana pronuntarea la data de 18.01.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2017Amana cauza la data de 11.01.2017 pentru a da posibilitate inculpatei sa -si anagajeze un aparator ales.
Incheiere de sedinta din 09.11.2016Amana cauza la data de 09.11.2016 fata de procedura nelegal indeplinita cu inculpata precum si cu persoana vatamata.
Incheiere de sedinta din 12.10.2016