B***** L****
InculpatRespinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani de luare a măsurii arestului preventiv a inculpatului B***** L****. În baza art. 227 alin. 2 raportat art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedură penală, art. 215 şi art. 215 ind. 1 Cod procedură penală, ia faţă de inculpatul B***** L****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii distrugere prev. şi ped. de art. 253 alin.4 Cod penal, măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 27.09.2016 şi până la data 25 noiembrie 2016, inclusiv. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul B***** L****, trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia municipiului Botoşani, jud. Botoşani conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarea obligaţie: să nu depăşească limita teritorială a municipiului Botoşani, judeţul Botoşani, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art.275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu Lupaşcu Simona, în cuantum de 130 lei se avansează B.A. Botoşani, din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27 septembrie 2016, ora 12:35.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 27.09.2016