M********* R** V***** - D******* E******** F*********
PetentO*** M*****
IntimatAdmite cererea formulată de petentul, Municipiul Rm. Vâlcea în contradictoriu cu intimatul, O*** M*****; Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate intimatului prin procesul-verbal de contravenţie seria CP nr. 2181488/17.09.2012, cu obligarea acestuia să presteze o activitate în folosul comunităţii; Obligă intimatul să presteze o activitate în folosul comunităţii în cuantum de 8 ore, în cadrul Primăriei Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Rm. Vâlcea; Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.03.2017.
Hotarare 1421/2017 din 10.03.2017