G******** C******
PetentI** V******
IntimatAdmite în parte plângerea contraventionala formulată de către petentul G******** C****** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI VRANCEA, cu privire la procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PVNX nr. 0114049, încheiat în data de 24.10.2016 de către un agent constatator al intimatului. Anulează în parte procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PVNX nr. 0114049, încheiat în data de 24.10.2016, de către un agent constatator al intimatului, cu privire la fapta prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. k ?i i din HG nr. 1391/2006. Exonerează petentul de obligaţia de plată a amenzii contravenţionale, în cuantum de 500 lei, aplicată pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. k ?i i din HG nr. 1391/2006 şi înlătură măsura suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal. Cu drept de apel, care se va depune la Judecatoria Focsani, in termen de 30 de zile de la comunicare, sub sancţiunea nulităţii apelului. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.04.2017.
Hotarare 2701/2017 din 06.04.2017Pentru a se depune la dosar cazierul contravenţional al petentului
Incheiere de sedinta din 02.03.2017