Dosar 147/740/2016 din 15.01.2016

ordonanţă preşedinţială


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 147/740/2016
Data dosar:
15.01.2016
Instanta:
Judecătoria Alexandria
Departament:
Sectie fond
Obiect:
ordonanţă preşedinţială
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.01.2016 la ora 08:30

    Complet: Civil - Complet 1
  • Alte soluţii

    Califică cererea privind obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând comision, ca o cerere în pretenţii întemeiată pe răspunderea contractuală. Disjunge acest capăt de cerere şi dispune înregistrarea sa într-un dosar distinct. Va rămâne sub nr. 147/740/2016 cererea privind ordonanţa preşedinţială. Admite în parte cererea având ca obiect ordonanţă preşedinţială. Autorizează reclamanta să procedeze la deschiderea casetei de valori. În temeiul art. 2198 alin. 2 cod civil, deschiderea casetei de valori se face în prezenţa unui notar public. Reclamanta va putea lua strict măsuri de conservare a obiectelor descoperite, măsuri care la rândul lor vor fi luate în prezenţa unui notar public. Se va redacta un înscris în care vor fi descrise obiectele descoperite precum şi măsurile de conservare luate. Judecata capătului de cerere disjuns va continua la termenul din 17.03.2016 în noul dosar ce se va forma. Se vor cita părţile. La citaţia pentru pârât se vor ataşa cererea de chemare în judecată şi înscrisurile anexate, cu menţiunea că este obligat să depună întâmpinare. Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Alexandria. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.01.2016.

    Hotarare 243/2016 din 28.01.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD