F**** T*** E***** S**
DebitorR*** P**** I****
Intimatin temeiul art 174 dispune închiderea procedurii.
Hotarare 222/2017 din 08.03.2017pentru a se face dovada publicării în BPI a raportului de închidere.
Incheiere de sedinta din 11.01.2017admite cererea. dispune intrarea în procedura simplificată şi începerea procedurii falimentului.
Hotarare intermediara 1032/2016 din 12.10.2016pentru depunere plan de reorganizare.
Incheiere de sedinta din 02.06.2016Admite cererea debitoarei. În temeiul art. 71 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoare În temeiul art. 73 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Desemnează administrator judiciar provizoriu pe RADU PODEA IPURL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 57 din lege, cu o remuneraţie provizorie de 2000 lei. În temeiul art. 99 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, tuturor creditorilor indicaţi de aceasta şi Oficiului Registrului Comerţului în efectuării menţiunii şi prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă şi într-un ziar de largă circulaţie. În temeiul disp. art. 71 alin. 2 dispune ca administratorul judiciar să efectueze notificările prevăzute de disp. art. 100. Fixează următoarele termene: 1) 25.03.2016 termen pentru depunerea de către administratorul judiciar a primului raport, cel privind intrarea în procedura simplificată sau continuarea perioadei de observaţie prevăzut de art. 92 din Lg. 85/2014 2) 15.04.2016 termen pentru depunerea de către administratorul judiciar a raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, conform art. 97 alin.1 din Lg. 85/2014, 3) 10 zile de la primirea notificării termen limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la 10 zile de la primirea notificării şi termenul de soluţionare a opoziţiilor 10 zile după formularea acestora, conform art. 100 alin. 1 lit. a din Legea 85/2014 4) 21.04.2016 termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei, conform art. 100 alin. 1 lit. b Legea 85/2014 5) 11.05.2016 termen limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor, conform art. 100 alin. 1 lit. c 85/2014, 6) 06.06.2016 pentru definitivarea tabelului creanţelor, conform art. 100 alin. 1 lit. d 85/2014 7) 16.05.2016 data şedinţei adunării creditorilor, ora şi locul urmând a fi stabilite de administratorul judiciar; adunarea va fi convocată şi prezidată de administratorul judiciar. Administratorul judiciar va dispune efectuarea notificărilor prev. de art. 99 din Lege către toţi creditorii indicaţi de debitor în lista depusă conform art. 67 alin. 1 lit. c din lege Dispune deschiderea de către administratorul judiciar a unui cont bancar la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, conform art. 39 alin. 3 din lege. Pune în vedere administratorului judiciar să comunice prezenta sentinţă tuturor instanţelor în a căror circumscripţie îşi are sediul debitorul, precum şi băncilor la care acesta are deschise conturi bancare, în vederea suspendării tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor împotriva debitorului sau a bunurilor acestuia. Fixează termen la 02.06.2016 şi pune în vedere administratorului judiciar să întocmească raport lunar cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile conform art. 59 din lege Cu apel în 7 de zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.03.2016
Incheiere de sedinta din 07.03.2016