N*********** M******* D** A***
Recurent ReclamantT********* C******
Intimat PârâtC***** D* A*** B*****
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamanta Neagoe Anton Monalisa împotriva sentinţei administrative nr. 479/CA/2016 pronunţată de T********* C****** pe care o casează în parte şi rejudecând cauza în aceste limite: Admite în parte acţiunea formulată şi completată de reclamanta Neagoe Anton Monalisa în contradictoriu cu pârâta C***** D* A*** B***** şi drept urmare: Anulează art. 2 din Decizia nr. 176/14.10.2015 emisă de pârâtă şi anexa acesteia şi obligă pârâta să procedeze la emiterea unui act administrativ completator care să conţină dispoziţii referitoare la acordarea pentru reclamantă a sporului de instanţă începând cu data de 28.08.2015. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 15 Februarie 2017.
Hotarare 340/2017 din 15.02.2017Amână soluţionarea cauzei pentru a se înainta adrsă către C***** D* A*** B*****, în atenţia domnului Preşedinte, cu solicitarea să comunice instanţei o copie certificată de pe sentinţa nr.2493/2007 pronunţată de T********* C****** şi de pe decizia nr.270/13.11.2007 pronunţată de C***** D* A*** B***** care au stat la baza emiterii de către Preşedintele Curţii de Apel Braşov a Deciziei nr.125/15.11.2007. De asemenea, să comunice cuantumul brut maxim aflat în plată pentru funcţiile publice similare cu cea a reclamantei
Incheiere de sedinta din 25.01.2017Admite recursul declarat de reclamanta Neagoe Anton Monalisa împotriva sentinţei administrative nr. 479/CA/2016 pronunţată de T********* C****** pe care o casează în parte şi rejudecând cauza în aceste limite: Admite în parte acţiunea formulată şi completată de reclamanta Neagoe Anton Monalisa în contradictoriu cu pârâta C***** D* A*** B***** şi drept urmare: Anulează art. 2 din Decizia nr. 176/14.10.2015 emisă de pârâtă şi anexa acesteia şi obligă pârâta să procedeze la emiterea unui act administrativ completator care să conţină dispoziţii referitoare la acordarea pentru reclamantă a sporului de instanţă începând cu data de 28.08.2015. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 15 Februarie 2017.
Incheiere de sedinta din 14.12.2016