S********* D********* E*** R***
ReclamantC******* N******** D* A********* Ş* D****** N******** D** R****** - S***
PârâtC******* N******** D* A*********** A I************** R****** S*** P*** D*** I***
PârâtL***** D************
ReclamantM**** L****
ReclamantRespinge acţiunea formulată de reclamantul S********* D********* E*** R*** în numele şi pentru Lucaci Dănuţ Dumitru în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi . Obligă S********* D********* E*** R*** să plătească expertului Senchetru Dorin din cadrul Biroului de Expertize Judiciare Braşov suma de 500 lei reprezentând onorariu expert. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iaşi. Pronunţată în şedinţa publică de astăzi, 25.10.2017.
Hotarare 1918/2017 din 25.10.2017Repune cauza pe rol pentru a pune în discuţia părţilor conexarea la prezenta cauză dosarele nr. 5862/99/2017, 5869/99/2017, 5858/99/2017. Acordă termen la data de 25.10.2017. Pronunţată în şedinţa publică din 11.10.2017.
Incheiere de sedinta din 11.10.2017Amână pronunţarea la 11.10.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.10.2017Amână pronunţarea la 04.10.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2017Pentru disjungerea cauzei pentru fiecare reclamant în parte
Incheiere de sedinta din 12.07.2017Pentru a se pune în discuţie disjungerea cauzei
Incheiere de sedinta din 28.06.2017pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 31.05.2017Pentru a se răspunde la obiecţiuni
Incheiere de sedinta din 03.05.2017Pentru a se lua cunoştinţă de obiecţiunile formulate la raportul de expertiză urmând ca instanţa să se pronunţe prin încheiere
Incheiere de sedinta din 05.04.2017Pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 08.03.2017Pentru lipsa raportului de expertiză, având în vedere cererea de amânare formulată de expert
Incheiere de sedinta din 08.02.2017Admite excep?ia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a Sindicatului Drumarilor Elie Radu pentru Pandelea Aurel, Dicu Mihai si Balanici Doina si excep?ia lipsei calităţii procesuale active a Sindicatului Drumarilor Elie Radu pentru Pandelea Aurel, Dicu Mihai si Balanici Doina si in consecin?a, anulează cererea formulata de sindicat in numele si pentru ace?ti membri, pe aceste excep?ii. Admite excep?ia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Ia?i în ceea ce priveşte cererea însuşită de reclamantul Dicu Mihai, excepţie invocata de pârâta şi în consecin?ă: Declină în favoarea Tribunalului Vaslui, competenta de solu?ionare a cererii însuşită de reclamantul Dicu Mihai , in contradictoriu cu parata Compania Na?ionala de Autostrăzi si Drumuri Na?ionale din Romania S.A. prin Direc?ia Regionala de Drumuri si Poduri Ia?i . Pronun?ata astăzi, 07.12.2016, iar solu?ia va fi pusa la dispozi?ia părţilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 1996/2016 din 07.12.2016Disjunge cererea pentru reclamanţii Bălănici Doina, Dicu Mihai şi Pandelea Aurel şi rămâne în pronunţare pe excepţii. Amână pronunţarea la 07.12.2016. Pentru efectuare expertiză cu privire la ceilalţi reclamanţi amână cauza la 08.02.2017.
Incheiere de sedinta din 23.11.2016Pentru desemnarea expertului, având în vedere că nu au fost precizate datele de contact ale expertului solicitat
Incheiere de sedinta din 26.10.2016Pentru a se pronunţa pe excepţiile invocate şi pe proba cu expertiza
Incheiere de sedinta din 28.09.2016Pentru a se răspunde la excepţii
Incheiere de sedinta din 08.06.2016