B****** I****
InculpatÎn baza art. 334 alin. 2 C.pen., cu aplic. art. 396 alin.10 C.pr.pen., Condamnă pe inculpatul B****** I**** la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie şi conducere a unui vehicul neînmatriculat. În baza art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 396 alin.10 C.pr.pen., Condamnă pe inculpatul B****** I**** la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 336 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 396 alin.10 C.pr.pen., Condamnă pe inculpatul B****** I**** la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 38 alin.1 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite în sarcina inculpatului prin prezenta sentinţă, respectiv, un spor de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen., Dispune suspendarea, sub supraveghere, a executării pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 C.pen., Stabileşte în sarcina inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, obligaţia de a respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., Stabileşte în sarcina inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, la Primăria comunei Pecineaga/Consiliul Local al comunei Pecineaga. În baza art. 91 alin. 4 C.pen., Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere sau a obligaţiile impuse ori stabilite de lege. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen., Obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.12.2016.
Hotarare 342/2016 din 21.12.2016la data de 21.12.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2016la data de 07.12.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2016la data de 23.11.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2016În temeiul art. 346 alin. 2 C.pr.pen., Constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 807/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, privind pe inculpatul B****** I****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută de art. 334 alin. 2 C.pen., conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 C.pen. şi, respectiv, conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 807/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia. Dispune începerea judecăţii în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 1494/254/2016 al Judecătoriei Mangalia. Stabileşte termen de judecată la data de 09.11.2016. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.09.2016.
Incheiere de sedinta din 14.09.2016