A******** D* P********** B*** T*
ReclamantU***** C****** N******
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI BLOC T2, în contradictoriu cu pârâta UNLUSOY ( fosta Marteş) . Obligă pârâta la plata sumei de 2341,51 lei cu titlul de cote de întreţinere aferente segmentului temporal august 2014- martie 2016 şi 1209,92 lei cu titlul de penalităţi de întârziere aferente3 acestor cote de întreţinere. Respinge ca neîntemeiată solicitarea de acordare a contravalorii fondului de reparaţii. Respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocat, dovada efectuării acestora fiind depusă după închiderea dezbaterilor. Cu drept de a formula apel, în termen de 30 zile de la momentul pronunţării, cererea urmând a fi depusă la sediul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti. Pronunţată astăzi, 15.03.2017 şi pusă la îndemâna părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3155/2017 din 15.03.2017Amână pronunţarea pentru termenul din data de 15.03.2017. Pronunţată astăzi, 01.03.2017, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2017pentru a se reveni cu adrese OCPI si DITL 3
Incheiere de sedinta din 18.01.2017pentru a se depune răspuns la adresele emise de instanta
Incheiere de sedinta din 16.11.2016Pentru verificări procedură prealabilă conform noului Cod de procedură civilă