M****** I****
InculpatIn baza art 215/1 raportat la art. 207 C.pr.pen. mentine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul M****** I****, prin încheierea penală nr. 110/30.12.2015. Pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul va respecta următoarele obligaţii: a) se prezenta la judecătorul de Cameră preliminară şi instanţă ori de câte ori este necesar, b) va informa organul judiciar care a dispus măsura cu privire la schimbarea locuinţei c) se va prezenta la organul desemnat cu supravegherea sa, respectiv Serviciul de Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Sălaj conform programului de supraveghere, ori de câte ori este chemat. Potrivit prevederilor art.215 alin. 9 C.pr.pen. dispune incetarea obligatiilor de a nu depăşi limita teritorială a judeţului Sălaj decât cu încuviinţarea instanţei si pe aceea de a nu lua legătura cu martorii Tripon Gavril, Mnere Ioan, Costin Ioan, Damşa Viorica Mihaela, Mierea Maria şi Sas Lucian Cornel. Se mentin in continuare in sarcina inc-lui obligatiile de a nu lua legatura cu ceilalti inculpaţi din dosar, respectiv Conţ Călin, Pop Daniel si sa comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. Atrage atentia inculpatului asupra prev. art 215 al 3 C.pr.pen. asupra consecinţelor încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite. Prezenta încheiere se comunică inculpatului, Postului de Poliţie Bălan, IPJ Sălaj, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, Poliţiei de Frontieră, Serviciului de Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Sălaj. Cu drept de contestatie in termen de 3 zile de la comunicare. Data in camera de consiliu si pronuntata in sedinta publica, azi 24.02.2016.
Incheiere finala dezinvestire 27/2016 din 24.02.2016