L**** I***
InculpatS***** R**** P*** A******* P*** D********** P*** A*** V*****
Parte civilăÎn temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei re?inute în sarcina inculpatului L**** I*** din infrac?iunea evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, în infrac?iunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data faptei, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior şi art. 5 alin. (1) din Noul Cod penal. Condamnă pe inculpatul L**** I***, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare şi 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) ?i c) Cod penal anterior (dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în func?ii elective publice, dreptul de a ocupa o func?ie implicând exerci?iul autorită?ii de stat ?i dreptul de exercita profesia de care s-a folosit pentru săvâr?irea infrac?iunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societă?i comerciale) pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la data faptei, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior şi art. 5 alin. (1) din Noul Cod penal. În temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) ?i c) Cod penal anterior (dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în func?ii elective publice, dreptul de a ocupa o func?ie implicând exerci?iul autorită?ii de stat ?i dreptul de exercita profesia de care s-a folosit pentru săvâr?irea infrac?iunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societă?i comerciale) pe durata ?i în condi?iile prevăzute de art.71 Cod penal anterior. În baza art. 86 ind. 1 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Noul Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere. În temeiul art. 86 ind. 2 alin. 1 şi 2 raportat la art. 82 alin.3 Cod penal anterior, fixează termen de încercare pe o durată de 4 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. Potrivit art. 86 ind. 3 Cod penal anterior, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Vaslui; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Datele prevăzute la lit. b), c) şi d) se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui. Conform art. 71 alin. (5) Cod penal anterior, cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. Potrivit art. 404 alin. (2) Cod procedură penală, atrage aten?ia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 86 ind. 4 Cod penal anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei infracţiuni sau în cazul neexecutării obligaţiilor civile, cu consecinţa executării pedepsei în regim de deten?ie. În temeiul art. 25 alin. (1) ?i art. 397 alin. (1) Cod procedură penală, art. 998 Cod civil anterior, admite acţiunea civilă formulată de ANAF prin A.J.F.P. Vaslui - Obligă inculpatul să achită părţii civile suma de 256.153 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând 174.078 lei TVA şi 82.075 lei impozit pe profit, la care se vor calcula dobânzi şi penalităţi aferente debitului de la data naşterii şi până la data achitării, conform Codului de procedură fiscală. Potrivit art. 404 alin. (4) lit. c) cu referire la art. 249 alin. (1) şi (5) Cod procedură penală, menţine măsura sechestrului asigurător asupra cotei părţi aparţinând inculpatului din imobilul aflat în situat în Bârlad, str. Vasile Pârvan, nr. 66, bl. S6, sc. B, ap. 27, judeţul Vaslui, nr. carte funciară 70616-C1-V4, nr. cadastral/topografic 371/2; 27, instituită prin ordonanţa procurorului nr. 827/P/2012 din data de 18.05.2016, până la concurenţa sumei de 256.153 lei. Conform art. 12 din Legea 241/2005, inculpatul nu va mai putea fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales, se va dispune decăderea acestuia din drepturi, ca urmare a condamnării pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005. Potrivit art. 13 din Legea 241/2005, după rămânerea definitivă, se va comunica o copie a dispozitivului sentinţei la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare. Conform art. 272 alin. 1 ?i art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să achite statului suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 2.500 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale. Potrivit art. 274 alin. 1 şi art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum total de 500 lei (av. Tăbăcaru Cătălina, delegaţii nr. 642/02.08.2016, 780/28.09.2016, 322/19.06.2017), rămân în sarcina statului şi vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.12.2017.
Hotarare 281/2017 din 28.12.2017Stabileşte pronunţarea în cauză la data de 28 decembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.12.2017Cauză amânată pentru a fi ataşate înscrisuri în circumstanţiere şi acte contabile.
Incheiere de sedinta din 13.12.2017Cauză amânată pentru comunicarea opiniei exprimate de către expert părţii civile.
Incheiere de sedinta din 01.11.2017Cauză amânată pentru studiul obiecţiunilor formulate de partea civilă şi pentru pregătirea apărării.
Incheiere de sedinta din 11.10.2017Cauză amânată pentru studierea raportului de expertiză depus la acest termen.
Incheiere de sedinta din 13.09.2017Cauză amânată pentru lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 14.06.2017Cauză amânată pentru efectuarea unei expertize contabile.
Incheiere de sedinta din 17.05.2017Cauză amânată pentru solicitare relaţii.
Incheiere de sedinta din 10.04.2017Cauză amânată pentru lipsa apărătorului ales şi pentru a se lua la cunoştinţă de actele depuse la dosarul cauzei.
Incheiere de sedinta din 22.03.2017pentru solicitare relaţii;
Incheiere de sedinta din 22.02.2017Cauză amânată pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 25.01.2017Cauză amânată la solicitarea apărătorului în vederea apregătirii apărării.
Incheiere de sedinta din 19.12.2016termen preschimbat in temeiul disp. art. 353 alin. 10 Cpp
Cauză amânată la solicitarea inculpatului în vederea angajării unui apărător.
Incheiere de sedinta din 26.10.2016