V******** Z*******
InculpatC**** V*****
InculpatA******* A********** N******** A V******* D******* R******* V*****
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpaţii: 1. V******** Z*******, la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 4 ani, executabilă în condiţiile art. 68 Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza dispoziţiilor art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului V******** Z******* să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul V******** Z******* va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Straja sau a Primăriei comunei Putna, jud. Suceava, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului V******** Z******* asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În temeiul art. 241 alin. 11 lit. a Cod procedură penală, constată încetată de drept măsura arestării preventive, luată faţă de inculpat prin încheierea Camerei de consiliu nr. 58 din 10 septembrie 2015 a Tribunalului Botoşani pronunţată în dosarul nr. 3344/222/2015 şi confirmată prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 30 din 18.03.2017 a Judecătoriei Dorohoi. Dispune punerea în libertate a inculpatului, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 2 din 10.09.2015 emis de Tribunalul Botoşani, dacă nu este reţinut pentru alte fapte sau într-o altă cauză. Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 18.03.2017 la zi, respectiv 13.04.2017. 2. C**** V*****, la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 4 ani, executabilă în condiţiile art. 68 Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza dispoziţiilor art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului C**** V***** să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul C**** V***** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Suceava sau a Primăriei comunei Bosanci, jud. Suceava, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului C**** V***** asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. Obligă inculpaţii V******** Z******* şi C**** V***** să plătească, în solidar, părţii civile Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, cu sediul în mun. Iaşi str. Anastasie Panu, nr. 26, jud. Iaşi, suma de 28.676,00 lei, reprezentând taxe vamale, accize şi TVA, precum şi accesoriile aferente, ce urmează a fi calculate conform art. 120 din Codul de procedură fiscală. În baza art. 112 alin. 1 lit. f Cod penal, dispune confiscarea de la inculpaţii V******** Z******* şi C**** V***** a cantităţii de 49.600 ţigarete (2480 pachete), marca Marble de provenienţă Duty-Free, ridicate de la inculpaţi şi depuse în Camera de Corpuri delicte a Poliţiei mun. Dorohoi, potrivit dovezii nr. BT nr. 231394 din 6.09.2015. Menţine măsura sechestrului instituit prin ordonanţa din nr. 1326/P/2015 din 2.12.2015 asupra autoturismul proprietatea inculpatului V******** Z*******, marca BMW, culoare albastru, având seria de şasiu WBADF71070BS63398, cu numărul de înmatriculare P-3695BP şi, în baza art.112 alin.1 lit. b Cod penal, dispune confiscarea acestuia. Dispune restituirea către inculpatul C**** V***** a telefonului mobil marca NOKIA X2, cu carcasă de culoare neagră, având seria IMEI 357391/04/617165/0, cod 05971R8, prevăzut cu cartelă SIM MTC cu seria 590601223078, a telefonului marca NOKIA, culoare neagră, dual SIM, model RM 944, cu următoarele coduri: MET 35713206/06/67, 309/4 şi 357132/06/673091/2 şi cod 06957P6, 2 cartele SIM seria 89380039923652080480000F51 şi 893800399234102/0582F, 1 System GAS 1080P Full HD marca VERBATIM 4, culoare negru şi argintiu, cu intrare HDMI şi USB şi card de 16G, 1 suport sistem GAS din plastic negru, 1 încărcător auto, un act de identitate seria HP 945781, cu înscrisuri cu litere slavone, un paşaport eliberat de autorităţile Republicii Ucraina nr. EE643521 pe numele Bogdan Volodymyr, permis de conducere cu seria BXX nr. 356302 eliberat de autorităţile Republicii Ucraina, o borsetă din piele de culoare neagră în care se află copii xerox de pe diverse documente, aflate în Camera de Corpuri delicte a Judecătoriei Dorohoi. Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, avocat Lojniţă Oreste-Ioan, pentru inculpatul V******** Z*******, în sumă de 100 lei, va fi plătit către Baroul de Avocaţi Botoşani, din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând a rămâne în sarcina statului. În baza art. 274 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul V******** Z******* la plata către stat a sumei de câte 1.400 lei , cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 274 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul C**** V***** la plata către stat a sumei de câte 1.400 lei , cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe prezenta minută. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 13 aprilie 2017.
Hotarare 86/2017 din 13.04.2017Având în vedere cele dispuse de instanţă,
Incheiere de sedinta din 23.02.2017Având în vedere lipsa de procedură în cauză,
Incheiere de sedinta din 12.01.2017se amână la cererea apărătorului inculpatului
Incheiere de sedinta din 08.12.2016având în vedere lipsa apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul V. Z. s-a dispus amânarea cauzei în acest sens şi aplicarea unei amenzi d-lui avocat în sumă de 200 lei.
Incheiere de sedinta din 10.11.2016Amână judecarea cauzei pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite de către instanţă.
Incheiere de sedinta din 22.09.2016amână cauza la data de 22.09.2016 pentru când se vor cita din nou martorii din lucrări pentru a fi audiaţi în prezenţa judecătorului titular.
Incheiere de sedinta din 11.08.2016Amână cauza la data de 11.08.2016, pentru a se cita martorii şi pentru a se solicita relaţii de la ANAF cu privire la modalitatea achitării prejudiciului de către inculpaţi.
Incheiere de sedinta din 14.07.2016