V******** Z*******
InculpatC**** V*****
InculpatA******* A********** N******** A V******* D******* R******* V*****
Parte civilăÎn temeiul dispoziţiilor art. 35 coroborat cu art. 41 alin.(1) lit. a) din Codul de procedură penală, constată că Judecătoria Dorohoi este competentă material ?i teritorial să judece cauza ce formează obiectul dosarului nr. 1502/222/2016. În temeiul dispoziţiilor art. 346 alin.(2) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 19.04.2016 întocmit în dosarul nr. 1326/144/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi prin care au fost trimişi în judecată inculpaţii: V******** Z******* şi C**** V*****,pentru săvârşirea infracţiunii de „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin 3 cu aplic. art. 274 din Lg. 86/2006 modif. şi compl. prin OUG 54/2010. În temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală ?i dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii V******** Z******* şi C**** V*****. Stabileşte termen de judecată în şedinţă publică la data de 14 iulie 2016 ora 8,30, pentru când se vor cita părţile. Onorariu pentru avocat din oficiu Lojniţă Oreste Ioan, în sumă de 330 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea unei copii de pe prezenta încheiere care se depune la Judecătoria Dorohoi. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2016.
din 23.06.2016