N********* E******
InculpatN********* E******
InculpatÎn baza art. 196 al.1,2 C.proc. pen. corob. cu art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal, art. 43 alin. 5 Cod penal condamnă pe inculpatul N********* E******, la pedeapsa de - 1(unu) an şi 9(nouă) luni închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (faptă din data de 17.08.2014). În temeiul art.67 alin.1 Cod penal rap. la art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În temeiul art.65 alin.1 Cod penal interzice inculpatului N********* E****** ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art.66 alin.1 lit. a şi b Cod penal din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. Costată că infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 335 al.1 C.pen. cu aplic. art. 41 al.1 C.pen pentru care inculpatul N********* E****** a fost condamnat prin prezenta hotărâre la pedeapsa de 1(unu) an şi 9 (nouă) luni închisoare este concurentă cu infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 335 al.1 C.pen. cu aplic. art. 41 al.1 C.pen , pentru care s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 1(unu) an şi 6 (şase) luni închisoare în regim de detenţie prin sentinţa penală nr. 1544/02.06.2016 pronunţată în dosarul nr. 16478/325/2015 al Judecătoriei Timişoara,definitivă prin decizia penală nr. 1153/A/04.10.2016 a Curţii de Apel Timişoara. În temeiul art.38 alin. 1 C. pen. şi art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., contopeşte pedeapsa de 1(unu) an şi 9 (nouă) luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, cu pedeapsa de 1(unu) an şi 6 (şase) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1544/02.06.2016 pronunţată în dosarul nr. 16478/325/2015 al Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 1153/A/04.10.2016 a Curţii de Apel Timişoara. aplică pedeapsa cea mai grea, de 1(unu) an şi 9 (nouă) închisoare, la care adaugă sporul de 6(şase) luni închisoare, reprezentând o treime din celelalte pedepse aplicate, rezultând o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 3(trei) luni închisoare în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C. pen., rap. la art. 67 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen. În temeiul art. 45 alin. 5 C. pen., rap. la art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată. În temeiul art. 72 alin. 1 C. pen, deduce din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului N********* E****** durata executată din data de 05.10.2016 la zi. Anulează mandatul de executare nr. 2171/2016 din data de 05.10.2016 emis în baza sentinţei penale nr.1544/02.06.2016 pronunţată în dosarul nr. 16478/325/2015 al Judecătoriei Timişoara definitivă prin decizia penală nr. 1153/A/04.10.2016 a Curţii de Apel Timişoara privind pe N********* E****** şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii în conformitate cu dispoziţiile prezentei sentinţe. În baza art. 272 alin.1 Cod procedură penală dispune plata sumei de 260 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu, avocat Titirez Octavian Constantin din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat( din care 300 aferente fazei de urmărire penală) . Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.02.2017.
Hotarare 754/2017 din 03.02.2017Amana pronuntarea la data de 03.02.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.01.2017stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 31.01.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.01.2017amână cauza la data de 27.01.2017, în vederea efectuării unei adrese către Penitenciarul Timişoara pentru a se comunica MEPI.
Incheiere de sedinta din 13.01.2017amână cauza la data de 13.01.2017, în vederea citării martorului Ghinea Alin cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 09.12.2016amână cauza la data de 09.12.2016, pentru când se va cita martorul din rechizitoriul şi în vederea efectuării unei expertize pentru a se stabili existenţa sau lipsa discernământului inculpatului la data săvârşirii faptei.
Incheiere de sedinta din 25.11.2016