I*** G*********
InculpatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu. În temeiul art. 226, art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. e raportat la art. 223 alin. 2 din codul de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului I*** G*********, faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ucidere din culpa”, prev.şi ped. de art. 192 alin.1,2 din Codul Penal, „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia” prev. si ped. de art.338 alin 1 din C. Pen., „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” prev.si ped. de art. 336 alin.1 din Cod Penal, şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat prev.si ped. de art. 334 alin. 1 din C. Pen cu aplicarea art. 38 alin 1 C.pen., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 09.10.2016, până la 07.11.2016, inclusiv. În conformitate cu dispoziţiile art. 230 din codul de procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului I*** G*********.Respinge ce neîntemeiată cererea formulată de inculpat, de luare a măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. În baza art. 275 alin. 3 din codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi procuror.Pronunţată în Camera de consiliu, azi, 09 octombrie 2016, ora 19,00, în prezenţa inculpatului.
Incheiere masuri preventive faza de UP 4/2016 din 09.10.2016