P******** D* P* L**** T********* T********
ApelantC**** C********* M******
Intimat InculpatA*** - D********* P******* - A******* T********
Apelant Parte civilăDp.372/A- Admite apelurile declarate de P******** D* P* L**** T********* T******** şi ANAF – DGRFP Ploieşti – A.J.F.P. Teleorman împotriva sentinţei penale nr.126 din 20.09.2016 a Tribunalul Teleorman pe care o desfiinţează în parte şi rejudecând: În baza art.85 din 1969 anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului C**** C********* M****** prin sentinţa penală nr.106/07.07.2012 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia penală nr.1573/9.05.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În baza art.33 lit.a şi art.34 lit.b C. pen. contopeşte pedeapsa de 2 ani aplicată în cauza de faţă cu pedeapsa de 1 an aplicată prin sentinţa penală nr.106 din 7.07.2012, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai mare, de 2 ani închisoare. În baza art.81-82 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, stabilind un termen de încercare de 4 ani, ce urmează a se calcula de la data de 9.05.2013 (data când a rămas definitivă sentinţa penală nr.106 din 7.07.2012). Obligă inculpatul la plata sumei de 62.656,97 lei către partea civilă ANAF – DGRFP Ploieşti – A.J.F.P. Teleorman, reprezentând impozit pe profit, dobânzi, penalizări, TVA. Dispune instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului până la concurenţa sumei de 62.658,97 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Cheltuielile judiciare pentru faza apelului rămân în sarcina statului, Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 09.03.2017.
Hotarare 372/2017 din 09.03.2017Amână pronun?area la data de 09 martie 2017. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi 23 februarie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2017Lipsa rela?iilor.
Incheiere de sedinta din 26.01.2017În baza art.395 alin.1 Cod procedură penală repune cauza pe rol, fixează termen la 26.01.2017, cu citarea păr?ilor, pentru inculpat ?i încuno?tin?area avocatului său ales. Pune în vedere apelantei - păr?i civile A.J.F.P Teleorman să depună calculul preten?iilor ?i ce reprezintă fiecrae sumă ?i dacă inculpatul a achitat din prejudiciu. Dată în ?edin?ă publică, azi, 19.01.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.01.2017Stabile?te termen de pronun?are la data de 19 ianuarie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2017Lipsă de apărare.
Incheiere de sedinta din 17.11.2016