S**** I* I*** C*****
Petent CondamnatÎn temeiul art. 585 Cod procedură penală , văzând şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014 , admite cererea de contopire formulată de petentul condamnat Sereş Ioan Codruţ. Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 4 ani şi 8 luni de închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1081 / 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a rămas aceasta definitivă, şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează : -pedeapsa de 4 ani de închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 367 alin.1 din noul Cod penal (în vigoare de la 01.02.2014) cu aplic. art.5 din noul Cod penal; -pedeapsa de 2 ani de închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 304 alin.1 din noul Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 din noul Cod penal, cu referire la art. 3 alin.2 din legea nr.187/2012 . Constată că cele 2 infracţiuni mai sus indicate sunt concurente cu infracţiunea prevăzută de art. 269 din noul Cod penal , cu aplicarea art.5 din noul Cod penal, pentru care s-a aplicat o pedeapsă principală de 4 ani de închisoare prin sentinţa penală nr. 300 / 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a rămas aceasta definitivă . În temeiul art. 38 din noul Cod penal raportat la art.39 alin.1 lit. b) din noul Cod penal, contopeşte cele 3 pedepse principale mai sus indicate , sens în care aplică condamnatului pedeapsa cea mai grea, cea de 4 ani de închisoare, la care adaugă un spor de o treime din pedeapsele de 2 ani de închisoare şi de 4 ani de închisoare , petentul condamnat Sereş Ioan Codruţ urmând să execute o pedeapsă principală rezultantă de 6 (şase) ani de închisoare . În temeiul art. 40 alin. 3 din noul Cod penal, deduce din pedeapsa principală rezultantă de 6 ani de închisoare, mai sus indicată , durata deja executată în stare de deţinere, respectiv de la 27.01.2015 la zi . În temeiul art. 45 alin. 3 din noul Cod penal, menţine pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 litera a) , litera b) şi litera g) din noul Cod penal pe o durată de 3 ani după executarea pedeapsei principale rezultante de 6 ani de închisoare, mai sus indicate . Pe durata executării pedeapsei principale rezultante de 6 ani de închisoare ( mai sus indicate), menţine pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 litera a) , litera b) şi litera g) din noul Cod penal . In temeiul art. 555 alin.1 Cod procedură penală, dispune ca, la momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe, să se anuleze mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.319 din 27.01.2015 emis de către Tribunalul Bucureşti – Secţia I-a penală precum şi mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 101 din 29.02.2016 emis de către Tribunalul Bucureşti – Secţia I-a penală , şi să se emită un nou mandat de executare a pedepsei închisorii, de către Tribunalul Ilfov, conform prezentei sentinţe, astfel cum va rămâne aceasta definitivă . În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din prezenta cauză rămân în sarcina statului . Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.07.2016.
Hotarare 216/2016 din 29.07.2016avand nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea partilor de a depune concluzii scrise, va amana pronuntarea pentru data de 29.07.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.07.2016