T*** G*******
CondamnatAdmite cererea de liberare condiţionată privind pe condamnatul T*** G*******, deţinut în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin. Dispune liberarea condiţionată a petentului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 625/2016, emis în baza sentinţei penale nr. 542/2015 a Judecătoriei Slatina. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, urmând ca suma de 130 lei, reprezentând onorariul pentru avocat Balu Darius, apărător desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 3793 eliberată de Baroul Mehedinţi la data de 19.12.2016, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.01.2017, la sediul instanţei.
Hotarare 51/2017 din 11.01.2017în vederea revenirii cu adresă către penitenciar, amână cauza şi acordă termen la data de 11.01.2017 pentru când se citează petentul condamnat.
Incheiere de sedinta din 21.12.2016