P******* M*******
ContestatorP******* C****** D******
IntimatConstată din oficiu perimarea cererii de chemare în judecată, formulată de către Pînzariu Mihaela, în contradictoriu cu Primăria Dîngeni, judeţul Botoşani având ca obiect contestaţie la executare. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cerere de recurs care se depune la Judecătoria Săveni. Pronunţată în data de 14.11.2017, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 987/2017 din 14.11.2017Dosarul a fost repartizat ciclic completului Cc4, conform Hotărârii Colegiului de conducere nr. 4/2017 şi a procesului-verbal de repartizare ciclică a dosarelor completului Cc3 – complet desfiinţat.
Amână pronunţarea în cauză la data de 14.11.2017. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2017În temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din Codul procedură civilă, suspendă judecarea cauzei privind pe reclamanta P******* M******* şi pe pârâta P******* C****** D******, pentru lipsa nejustificată a părţilor. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică din 2.03.2017.
Incheiere suspendare din 02.03.2017Amână cauza pentru comunicarea către contestatoare a înscrisului depus de intimată, cu menţiunea formulării unui punct de vedere.
Incheiere de sedinta din 26.01.2017