B******** V**** z*** "*******
InculpatM****** M**** - L****** z*** "******
InculpatM********* F********* - A****** N******** D* A*********** F****** - D******* R******** V***** I***
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. (1) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.350/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani, privind pe inculpaţii Bănărescu Vlad şi Murariu Mihai Lucian, ambii aflaţi sub control judiciar, trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă – preluarea şi transportul bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, prevăzută de art. 270 alin.3 din Legea nr.86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr.86/2006, cu aplic. art.41 C.pen. – pentru inculpatul Murariu Mihai Lucian, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 10.01.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara din 10.01.2017