V******** A**** D****
ContestatorS******* J******* D* U****** P******
IntimatRespinge contestaţia la executare formulată de contestatorul V******** A**** D****, în contradictoriu cu intimatul S******* J******* D* U****** P******, ca neîntemeiată. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Costeşti, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 20.12.2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 al. 2 C.proc. civ.
Hotarare 1168/2016 din 20.12.2016Amână pronunţarea la data de 20.12.2016. Pronunţarea hotărârii se va face conform art. 396 alin. 2 C.pr.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.12.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.12.2016Menţine în sarcina contestatorului măsura de a face dovada achitării sumei reprezentând cheltuielile privind fotocopierea dosarului de executare nr. 60/2016 al BEJ Ioana Cristian,în contul şi cuantumul indicate de executorul judecătoresc, sens în care trebuie să ia legătura cu acesta, sub sancţiunea suspendării cauzei. Revine cu adresă la BEJ Ioana Cristian pentru a depune la dosarul cauzei, până la următorul termen de judecată, în copie conformă cu originalul, dosarul de executare nr. 60/2016. Prorogă discutarea probatoriului după depunerea în cauză a dosarului de executare. Amână judecarea cauzei, pentru lipsa dosarului de ataşat şi acordă termen de judecată la data de 13.12.2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 229 alin. 1 NCPC. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 08.11.2016.
Incheiere de sedinta din 08.11.2016