S* S****** 8 S******* S**
DebitorC** H****** H******
LichidatorD****
CreditorM********* C*** N*****
CreditorAdmite cererea formulată de administratorul judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ H. H. în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei SC S. & S. SRL şi în consecinţă: Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC S. & S. SRL în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 174 din Legea nr. 85/2014. Dispune descărcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitor sau averea lui creditori şi asociaţi. Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar în ceea ce priveşte remuneraţia solicitată şi cheltuielile de procedură şi în consecinţă: Încuviinţează în favoarea lichidatorului plata unei remuneraţii în cuantum de 3.000 lei şi plata cheltuielilor de procedură în cuantum de 184,71 lei urmând ca plata să se facă din fondul special constituit conform prev. art. 39 alin. 4 din Legea nr. 85/2014. Dispune notificarea prezentei sentinţe tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului, D.G.R.F.P. Cluj-Napoca şi O.R.C. de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării menţiunii închiderii procedurii şi radierii. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel ce se va depune la instanţa specializată. Pronunţată în şedinţa publică din 29 septembrie 2016.
Hotarare 1920/2016 din 29.09.2016AMÂNĂ CAUZA PENTRU DATA DE 29.09.2016 CU CONVOCAREA CREDITORILOR LA SALA DE JUDECATĂ
Incheiere de sedinta din 16.06.2016AMÂNĂ CAUZA PENTRU DATA DE 16.06.2016 CU OBLIGAŢIILE STABILITE ÎN SARCINA PRACTICIANULUI ÎN INSOLVENŢĂ
Incheiere de sedinta din 19.05.2016Aprobă raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar Cabinetul Individual de Insolvenţă H.H. în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei SC S. & S.SRL în baza dispoziţiilor art. 92 din Legea nr. 85/2014 cuprinzând propunerea de intrare a debitoarei în faliment, şi în consecinţă: Dispune, în baza dispoziţiilor art. 145 alin. 1 lit. D, intrarea debitoarei SC S. & S. SRL , în faliment forma simplificată şi confirmă în calitate de lichidator judiciar, administratorul judiciar care va îndeplini atribuţiile prev. de art. 64 din Legea nr. 85/2014. Dispune încetarea atribuţiilor administratorului judiciar. Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitoare către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii pentru data de 11.04.2016. Dispune în sarcina lichidatorului notificarea intrării în faliment în condiţiile art. 147 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, debitoarei, tuturor creditorilor notificaţi în conformitate ce prev. art. 99 şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea menţiunii precum şi îndeplinirea atribuţiilor prev. de art. 147 alin 2-4 din acelaşi act normativ. Dispune sigilarea şi inventarierea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Dispune în sarcina lichidatorului obligaţia de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, până cel târziu la data de 28 ale lunii. Stabileşte termen în vederea soluţionării contestaţiilor formulate împotriva tabelului preliminar şi afişării tabelului definitiv al creanţelor declarate împotriva averii debitoarei pentru data de 19 mai 2016. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare ce se va depune la registratura Tribunalului Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 31 martie 2016.
Hotarare 822/2016 din 31.03.2016Admite cererea debitoarei SC S.& S.SRL, şi în consecinţă: Dispune deschiderea procedurii insolvenţei în formă generală împotriva debitoarei SC S.& S.SRL. Ia act de intenţia exprimată de debitoare de reorganizare a activităţii. Desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu CII H. H. care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, instrumentând prezenta procedură a insolvenţei în formă generală până la eventuala sa confirmare sau schimbare, în condiţiile Legii nr. 85/2014. Stabileşte în favoarea administratorului judiciar provizoriu un onorariu provizoriu lunar de 1.000 lei + eventual TVA plafonat la suma de 3.000 lei + eventual TVA în ipoteza prevăzută de art. 89 alin. 1 lit. a din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune la dosar în termen de 40 de zile de la deschiderea procedurii un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform art. 64 lit. a din Legea nr. 85/2014. Dispune în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia de a efectua notificările prevăzute de art. 99-100 din Legea nr. 85/2014. Dispune în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia de a efectua inventarierea bunurilor debitoarei, în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, conform art. 101 din Legea nr. 85/2014. şi de a finaliza această inventariere şi evaluare anterior întocmirii şi publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar. Dispune desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaţilor. Dispune comunicarea prezentei instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligaţie fiind în sarcina administratorului judiciar provizoriu. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar provizoriu toate informaţiile şi documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurile patrimoniale făcute în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii. Fixează termenul limită pentru depunerea de către creditori a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii ca fiind de 10 zile de la primirea notificării, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor pentru data de 31 martie 2016. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei la data de 12 aprilie 2016, termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe la data de 29 aprilie 2016, termenul pentru depunerea contestaţiilor faţă de tabelul de creanţe, cu privire la creanţele şi drepturile trecute, sau, după caz, netrecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar de creanţe, de 7 zile de la publicarea tabelului preliminar de creanţe în BPI şi termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru definitivarea tabelului de creanţe la 19.05.2016. Dispune în sarcina administratorului judiciar provizoriu notificarea creditorilor cu privire la desfăşurarea primei şedinţe a adunării creditorilor conform prevederilor art. 100 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2014, ce va avea loc la sediul debitoarei, la data de 05 mai 2016, ora 15:00. Dispune în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune lunar la dosar rapoarte cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitoarei, onorariul încasat, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii, un extras al acestora urmând a fi publicate de către administratorul judiciar provizoriu în BPI., înregistrarea la dosar făcându-se până cel târziu la data de 28 a fiecărei luni. Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune raportul prevăzut de art. 92 din Legea nr. 85/2014 în termen de maxim 20 de zile de la data desemnării sale, cu obligaţia de a notifica creditoarea şi debitoarea în cazul formulării unei propuneri de trecere a debitoarei în faliment în procedură simplificată şi fixează termen pentru dezbaterea acestui raport pentru data de 31 martie 2016, sala 249, ora 08.00. Stabileşte termen de judecată pentru examinarea stadiului procedurii, pentru soluţionarea eventualelor opoziţii şi pentru dezbaterea raportului prevăzut de art. 92 din Legea nr. 85/2014 la data de 31 martie 2016, sala 249, ora 8,00. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care va fi depus la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică din 03 martie 2016.
Hotarare 602/2016 din 03.03.2016