L*** A*****
InculpatC**** E****
Parte civilăÎn baza art.386 C.proc.pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului L*** A***** din infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art.233, art.234 alin.1 lit. c, d şi f C.pen., în infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art.270 alin.1 C.pen. În baza art.396 alin.(1), (2) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul L*** A***** la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art.270 alin.1 C.pen. În baza art.67 alin.(1) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a, b C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 3 ani, care se va executa potrivit art.68 C.pen. În baza art. 65 alin.(1) C. pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a, b, C. pen., ca pedeapsă accesorie, pe durata şi în condiţiile art.65 C.pen. În baza art.399 alin.(1) C. proc. pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului L*** A*****, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. nr.1/UP/07.07.2016, emis de Judecătoria Gheorgheni. În baza art.72 alin.(1) C. pen., deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive începând de la 06.07.2016, ora 12,30 - la zi. În baza art.19 alin.1, art.25 alin.1, art.397 C.proc.pen., respinge acţiunea civilă formulată de C**** E****, ca neîntemeiată. În baza art. 274 alin. (1) C.proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1420 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art.276 alin.(1) C.proc.pen., respinge cererea părţii civile C**** E**** de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. În baza art.275 alin.(6) C.proc.pen., cheltuielile privind interpreţii rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.12.2016.
Hotarare 1198/2016 din 29.12.2016amână pronunţarea la data de 29.12.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2016stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la 21.12.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2016solicitare relaţii
Incheiere de sedinta din 05.12.2016citarea martorului L.Z cu mandat de aducere;solicitare relaţii;pentru efectuarea testului poligraf
Incheiere de sedinta din 23.11.2016citare martori
Incheiere de sedinta din 09.11.2016