A******* Ş*****
InculpatP***** M*****
Parte civilăS*** H* F********* S***** C*********** P*** R***** L**** M***** I**********
Parte civilăÎn temeiul art.396 alin.1,6 din Codul de procedură penală raportat la art.16 alin.1 lit.g din Codul de procedură penală combinat cu art.159 din Codul penal încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A******* Ş***** pentru comiterea a două infracţiuni de furt prevăzute de art.228 alin.1 din Codul penal, persoane vătămate fiind Nistorică Niculina – Liliana şi P***** M*****, întrucât părţile s-au împăcat. În temeiul art.396 alin.1,6 din Codul de procedură penală raportat la art.16 alin.1 lit.g din Codul de procedură penală, combinat cu art.67 alin.2 din Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A******* Ş***** pentru comiterea infracţiunii de furt prevăzută de art.228 alin.1 din Codul penal, faptă din 13 ianuarie 2016. Ia act de acordul de mediere încheiat între inculpat şi partea civilă S.C. HR Franchising S.R.L. Cluj- Napoca, la data de 1 martie 2016 la Biroul de mediator - Culicianu Irina Speranţa din mun. Dorohoi, judeţul Botoşani, acord ce are următorul conţinut: „Noi, A******* Ş***** şi S.C. HR Franchising S.R.L. Cluj- Napoca, am consimţit încheierea prezentului acord liber exprimat şi neafectat de nici un viciu de consimţământ şi am ajuns la o înţelegere totală cu privire la furtul pe care numitul A******* Ş***** l-a produs în data de 13 ianuarie 2016, în jurul orelor 13:08…. Eu, Marica Ioana Luisa, în calitate de reprezentant al societăţii comerciale „HR Franchising” S.R.L. din mun. Cluj- Napoca, judeţul Cluj, declar că am primit, pentru societatea menţionată mai sus, prejudiciul cauzat de inculpat, respectiv suma de 853 lei. Declar că societatea menţionată mai sus renunţă la plângerea penală din dosarul aflat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani şi nu mai are nici un fel de pretenţii faţă de inculpat. Eu, A******* Ş*****, sunt de acord să suport contravaloarea tuturor cheltuielilor judiciare efectuate în acest dosar”. - Condamnă pe inculpatul A******* Ş***** pentru săvârşirea infracţiunilor de: - furt prevăzută de art.228 alin.1 din Codul penal cu aplicarea art.396 alin.10 din Codul de procedură penală la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare (persoană vătămată Huţanu Alina – Mihaela) ; - furt prevăzută de art.228 alin.1 din Codul penal cu aplicarea art.396 alin.10 din Codul de procedură penală la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare (persoană vătămată Cornea Alina). În temeiul art.38 alin.1, art.39 alin.1 lit.b din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare la care se va adăuga un spor de 2 luni (reprezentând o treime din pedeapsa de 6 luni închisoare) astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. În temeiul art.66, art.67 alin.1 din Codul penal aplică inculpatului A******* Ş***** pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, lit.b din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de un an. În temeiul art.65 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, lit.b din Codul penal. În temeiul art.399 alin.1 din Codul de procedură penală menţine starea de arest a inculpatului. În baza art.72 alin.1 din Codul penal deduce din pedeapsă durata reţinerii şi a arestării preventive de la 1 februarie 2016 la zi. Constată că persoanele vătămate Huţanu Alina – Mihaela şi Cornea Alina nu s-au constituit părţi civile în procesul penal, prejudiciile cauzate acestora fiind recuperate prin restituirea bunurilor sustrase. În baza art.274 alin.1, art.275 alin.2 lit.c din Codul de procedură penală obligă inculpatul A******* Ş***** să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 530 lei. În baza art.275 alin.2 lit.d din Codul de procedură penală obligă persoanele vătămate Nistorică Niculina – Liliana şi P***** M***** să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de câte 40 lei fiecare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 12 aprilie 2016.
Hotarare 651/2016 din 12.04.2016