U******** F***** A*****
InculpatAdmite propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea. În baza art. 234 şi urm. C. proc. pen, rap. la art.223 alin.2 C.proc.pen., prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului U******** F***** A*****, arestat prin M.A.P. nr. 26/U.P./20.09.2016, emis de Judecătoria Buftea, pe o perioada de 30 de zile, de la data de 20.10.2016 până la data de 18.11.2016, inclusiv. În baza art.242 C.proc.pen. respinge cererea revocare sau de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura preventivă a controlului judiciar. În baza art. 272 C.proc.pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Dumitrescu Daniela Alice, în cuantum de 130 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 14.10.2016.
Incheiere masuri preventive faza de UP 54/2016 din 14.10.2016