H***** I***
InculpatÎn baza art. 396 al.10 C.pr.penală şi în baza art . 64 lit. „k” din O.U.G. nr. 23/2008 cu aplicarea art. 61 Cod penal condamnă pe inculpatul H***** I***, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere a uneltelor de plasă de tip monofilament, la o pedeapsă de: - 100 zile-amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea uneltelor de plasă de tip monofilamant. În baza art. 61 al.2 Cod penal stabileşte suma corespunzătoare unei zile-amendă la 20 lei, astfel că inculpatul H***** I*** execută o amendă penală de 2000 lei. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 63 alin. 1 din Codul penal, respectiv că în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu numărul corespunzător de zile cu închisoarea. Pune în vedere inculpatului că, potrivit art. 559 alin. 1 C. pr. pen., are obligaţia să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 67 al.1 Cod penal aplică inculpatului pedepsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art.66 al. 1 lit. a, b, g din C. pen., respectiv: -- dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in orice alte funcţii publice; -- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; -- dreptul de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv dreptul de pescui, pe o durată de 3 ani, a cărei executare va începe de la rămânerea definitivă a prezentei hotărârii. În baza art. 65 al.1 Cod penal aplică inculpatului pedepsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b, g din C. pen., respectiv: -- dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in orice alte funcţii publice; -- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; -- dreptul de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv dreptul de pescui, pe durata executării pedepsei principale. În baza art.112 alin. 1 lit. b C. pen. dispune confiscarea de la inculpat a trei plase de monofilament ,respectiv: -o plasă monofilament tip paraşută prevăzută cu o bilă de plumb în capăt cu lungimea de 2,1 metri; -o plasă monofilament tip paraşută prevăzută cu o bilă de plumb în capăt cu lungimea de 2,2 metri; -o plasă monofilament tip paraşută prevăzută cu o bilă de plumb în capăt cu lungimea de 2,5 metri; predate la camera de corpuri delicte a IPJ Bihor conform dovezii seria BH nr.*0037848. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei cu inculpatul şi procurorul. Pronunţată în şedinţa publică din 22.11. 2016.
Hotarare 244/2016 din 22.11.2016termen de pronunţare la data de 22.11.2016 ora 15.00/în vederea deliberării.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2016