V**** R*****
InculpatB**** R***
Reprezentant legalÎn baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului V.R.pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, faptă prev. şi ped. de art. 378 alin. 1 lit. c din C.pen. În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. coroborat cu art. 88 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Respinge ca inadmisibilă acţiunea civilă exercitată de partea civilă B.R. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.
Hotarare 124/2016 din 11.10.2016Amână pronunţarea la data de 11.10.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2016Amână cauza şi acordă termen la data de 27.09.2016.
Incheiere de sedinta din 28.06.2016Amână cauza şi acordă termen la data de 28.06.2016.
Incheiere de sedinta din 31.05.2016Amână cauza şi acordă termen la data de 31.05.2016.
Incheiere de sedinta din 12.04.2016