O**** A****
Apelant InculpatÎn temeiul art. 411 C.p.p. raportat la art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul O**** A**** împotriva sentinţei penale nr. 1038/13.05.2016 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 15713/55/2015. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi rejudecând: În baza art. 335 alin. 1 C.p. stabileşte pe seama inculpatului O**** A**** pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art. 323 C.p. stabileşte pe seama aceluiaşi inculpat o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. În baza art. 38, 39 C.p. contopeşte pedepsele stabilite inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa ce nu se execută în integralitatea ei, respectiv de o lună, stabilind o pedeapsă rezultantă de 1 an şi o lună închisoare. În temeiul art. 83 alin. 1 C. pen. amână aplicarea pedepsei de 1 an şi 1 lună închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data pronunţării prezentei hotărâri. În temeiul art. 85 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 85 alin. 2 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c-e se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. În temeiul art. 404 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C.pen., în sensul că dacă după amânarea aplicării pedepsei săvârşeşte o nouă infracţiune, cu intenţie sau cu intenţie depăşită, sau dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. Menţine în rest dispoziţiile hotărârii penale apelate. Anulează mandatul de executare a pedepsei nr. 1120/10.06.2016 emis de Judecătoria Arad în dosarul nr. 15713/55/2015 şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea acestui mandat, dacă nu este arestat în altă cauză. În temeiul art. 273 C.p.p. dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către traducător Nakov Nikolai a sumei de 200 lei, onorariu serviciu traducere. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 130 lei, onorariu parţial avocatul din oficiu. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuieli judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 22.12.2016.
Hotarare 1596/2016 din 22.12.2016