M***** P**********
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, alin.4 C. proc. pen, cu aplic.art. 375, art. 396 alin.10 C.proc.pen., raportat la art. 83 C. pen, stabileşte în sarcina inculpatului MAFTEI PAUL ADRIAN, următoarele pedepse: - 8(opt) luni închisoare pentru săvârşirea infrac?iunii de conducere a unui vehicul neinmatriculat, prev. de art. 334 alin.1 C.pen. -10(zece) luni închisoare pentru săvârşirea infrac?iunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.1 C.pen. -10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin.1 C.pen. În temeiul art. 38 alin.2, art. 39 alin.1 , lit. b C.pen contopeşte cele trei pedepse aplicate în cauză în pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 (zece) luni închisoare, pe care o sporeşte cu o treime din totalul celorlalte două pedepse supuse contopirii, respectiv cu 6(şase) luni închisoare, stabilind pedeapsa finală de 1(un) an şi 4(patru) luni închisoare. În baza art. 83 alin. 1, alin.3 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2(doi) ani, stabilit în condiţiile art. 84 C. pen şi calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri,. În baza art. 85 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1, lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 85 alin.2, lit. b C.pen pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul societăţii, pe o perioadă de 40 zile, în cadrul Primăriei com. Niţchidorf sau în cadrul SC Pieţe SA, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Timiş, după evaluarea persoanei supravegheate. În baza art. 85 alin.2, lit. c C.pen impune inculpatului obligaţia de a frecventa, pe durata termenului de supraveghere,un program de reintegrare socială dintre cele derulate de către Serviciul de Probaţiune Timiş sau derulate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen., rap.la art. 88 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.10.2016.
Hotarare 3498/2016 din 27.10.2016