A** S******* E******** S**
CreditorP**** I***
DebitorAdmite în parte cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc Păsculescu Horia. Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 247/2016 al Biroului Executorului Judecătoresc Păsculescu Horia, la cererea creditoarei SC A** S******* E******** S** împotriva debitorului P**** I***. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită, prin toate formele de executare prevăzute de lege, în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 3932 din data de 29.06.2016 pronunţată de Judecătoria Arad, pentru recuperarea sumei de 930,17 lei (369,56 lei preţ neachitat, 480 lei cheltuieli de judecată, 80,61 lei penalităţi de întârziere calculate până în 10.10.2016), la care se vor adăuga penalităţi de întârziere calculate la nivelul celor datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, calculate în continuare asupra debitului de 369,56 lei, până la plata efectivă a sa, fără a putea depăşi valoarea acestui debit, sume la care se vor adăuga şi cheltuielile de executare silită. Respinge cererea pentru rest. Cu drept de apel exclusiv pentru creditor, în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac ce se depune la Judecătoria Arad. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 13.10.2016.
Incheiere de executare silita 7865/2016 din 13.10.2016