A** S******* E******** S**
CreditorT*** I***** R******
DebitorAdmite cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc Păsculescu Horia. Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 249/2016 al Biroului Executorului Judecătoresc Păsculescu Horia, la cererea creditoarei SC A** S******* E******** S**, împotriva debitoarei T*** I***** R******. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită, prin toate modalităţile prevăzute de lege, în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 4029/01.07.2016, pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 5030/55/2016, pentru recuperarea creanţei în sumă de 350,14 lei reprezentând contravaloare servicii, a penalităţilor de întârziere calculate la nivel cu penalităţile datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, de la data scadenţei fiecărei facturi până la data achitării efective a debitului, fără ca totalul lor să depăşească valoarea debitului principal, acestea fiind în cuantum de 123,57 lei la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 5 aprilie 2016, precum şi a sumei de 249 de lei reprezentând cheltuieli de judecată, la care se adaugă cheltuielile de executare silită. Definitivă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 13.10.2016.
Incheiere de executare silita 7864/2016 din 13.10.2016