N****** R*****
InculpatD******* G******* R******** A F********* P****** B********
Parte civilăRespinge solicitarea inculpatei N****** R***** de constatare a neregularităţii actului de sesizare al instanţei precum şi excepţiile invocate de aceasta ca neîntemeiate. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 147/P/2007 din 05.10.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea privind pe inculpata N****** R***** trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, faptă prev. de art. 297 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 al. 1 C.pen. şi art. 5 C.pen. şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata N****** R*****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 16.01.2017.
45/2017 din 16.01.2017Amână pronunţarea la data de 16.01.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2017