U** A**** N******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit în data de 26.05.2016 în dosarul înregistrat sub nr. 1973/P/2015 la Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş privind pe inculpatul U** A**** N****** trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin.2 din Codul penal (fapta din 19.10.2015) şi „conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin.2 din Codul penal (fapta din 17.11.2015), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe U** A**** N****** şi stabileşte termen de judecată în data de 12.01.2017 pentru când se citează inculpata. Fără cale de atac. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 13.10.2016
din 13.10.2016Amână judecarea cauzei la 13.10.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Septembrie 2016
Incheiere camera preliminara din 29.09.2016Amână judecarea cauzei la 29.09.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Septembrie 2016
Incheiere camera preliminara din 15.09.2016