P******* O******
ReclamantB**** V*******
PârâtB**** M*******
PârâtI***** V******
PârâtA********* L*****
PârâtÎn baza disp. art. 413 alin 1 pct. 1 Cod pr. civilă suspendă judecata în cauza civilă având ca obiect „succesiune ş.a.”, privind pe reclamanta P******* O******, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat Aruxandei Monica, în contradictoriu cu pârâţii B**** V******* şi B**** M*******, I***** V******, şi A********* L*****, până la soluţionarea definitivă a cauzei având ca obiect „constatarea nulităţii absolute parţiale titlu de proprietate” înregistrată pe rolul Judecătoriei Săveni sub nr. 1539/297/2019. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, eventuala cerere de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Săveni. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.09.2019.
Incheiere suspendare din 18.09.2019Amână cauza pentru achitarea diferenţei de onorariu, în cuantum de 1800 lei, şi pentru a se face dovada înregistrării acţiunii în modificarea titlului de proprietate.Se emite adresă la BLETJ Botoşani.
Incheiere de sedinta din 22.05.2019Amână judecarea cauzei în completul Cc1, căruia i s-a repartizat ciclic dosarul.
Incheiere de sedinta din 27.03.2019Amână cauza în vederea formulării unei plângeri la legea fondului funciar.
Incheiere de sedinta din 30.01.2019Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 28.11.2018Amână cauza pentru a se achita onorariul definitiv pentru expert.
Incheiere de sedinta din 26.09.2018Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 20.06.2018Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 16.05.2018Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 21.03.2018Se amână cauza pentru a se da posibilitatea reclamantei să achite onorariile provizorii pentru expertizele în construcţii şi topocadastrală, în cuantum de 400 lei în contul expertului Mihalache Cristian, respectiv 700 lei în contul expertului Ţăruş Cornel, urmând ca, după depunerea la dosar a dovezilor de achitare, să se emită adrese experţilor desemnaţi să întocmească expertizele cu obiectivele propuse de reclamantă.
Incheiere de sedinta din 23.01.2018Amână cauza pentru suplimentarea probatoriului cu un martor, care va fi indicat cu listă la dosar.
Incheiere de sedinta din 13.12.2017Amână cauza pentru audierea martorilor propuşi de reclamant, care vor fi citaţi, şi pentru citarea pârâţilor "personal la interogatoriu", sub sancţiunea prev. de art.358 C.p.c.
Incheiere de sedinta din 01.11.2017Admite cererea apărătorului reclamantei şi acordă termen pentru audierea martorilor, ce vor fi indicaţi cu listă în termen de 5 zile, iar prezenţa asigurată fără citaţie, se vor face adrese pârâţilor cu menţiunea că au fost chemaţi la interogatoriu în legătură cu aspecte legate de donaţie, având obligaţia de a răspunde, iar refuzul de a răspunde sau de a se prezenta în faţa instanţei, poate echivala cu o recunoaştere a pretenţiilor.
Incheiere de sedinta din 06.09.2017Se amână cauza pentru administrarea probei testimoniale solicitată de reclamantă, se vor cita pârâţii cu menţiunea de a se prezenta în instanţă "personal la interogatoriu", în caz contrar, să-şi precizeze în scris punctul de vedere faţă de acţiunea formulată de reclamantă
Incheiere de sedinta din 17.05.2017Amână judecarea cauzei pentru administrarea probei cu martori şi a probei cu interogatoriu; prorogă pronunţarea asupra probei cu expertiză după audierea martorilor.
Incheiere de sedinta din 22.03.2017Admite cererea de ajutor public judiciar. Scuteşte reclamanta de la plata sumei de 1547,5 lei cu titlu de taxă de timbru. Cu drept de reexaminare în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 15.11.2016