A******** S***** R*****
InculpatÎn baza art 336 alin1 Cp cu aplic art 396 alin10 Cpp condamnă pe inculpatul Ajidăucei Silviu Răzvan, la pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 91 Cp suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit în condiţiile art. 92 Cp. În baza art. 93 alin. 1 Cp obligă inculpatul Ajidăucei Silviu Răzvan, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tribunalul Braşov, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cp impune condamnatului Ajidăucei Silviu Răzvan obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Ajidăucei Silviu Răzvan va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei municipiul Braşov sau Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Braşov pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare. Pune în vedere inculpatului Ajidăucei Silviu Răzvan dispoziţiile art. 96 alin. 1, 4 Cp referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situaţia în care, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în interiorul termenului de supraveghere. Constată că infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul Ajidăucei Silviu Răzvan nu comportă latură civilă. În baza art. 274 alin. 1 Cpp obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 620 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.11.2016.
Hotarare 2009/2016 din 03.11.2016amână pronunţarea pentru data de 03.11.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2016